^

DARE TO SMILE PACK!

  • Consultație ortodontică
  • Radiografie panoramică
  • Scanare intraorală
  • Fotografii de diagnostic
  • Plan de tratament ortodontic

Aparat dentar: Cât costă și ce trebuie să știm despre aparatul dentar

În prezent, una dintre cele mai des întâlnite proceduri este cea a echilibrării poziției dinților prin intermediul unui aparat dentar. Acesta reprezintă de fapt un tratament ortodontic pentru îndreptarea dinților care oferă în final un zâmbet mult mai frumos. 

Partea stomatologiei care are în vedere estetica zâmbetului și protejarea dinților este ortodonția, medicul ortodont fiind cel care efectuează tratamentele de specialitate aferente.

Primul aspect pe care trebuie să îl ai în vedere la montarea unui aparat dentar este legat de nevoile tratamentului. Întregul proces este unul complex și de durată, însă variază în funcție de pacient. Cel mai important lucru este să discuți cu un medic ortodont despre problemele dentare cu care te confrunți, în maniera în care acesta să îți ofere variante de tratament ortodontic potrivite pentru tine. 

Este important de menționat faptul că există mai multe variante de aparat dentar, în conformitate cu nevoile sau preferințele tale. În mod clar, purtarea acestuia implică o grijă deosebită în privința igienei orale și a alimentației.

În rândurile următoare vei regăsi informații utile despre ce presupune montarea unui aparat dentar și costul aferent acestui tratament ortodontic.

Când este nevoie de aparat dentar?

cand este nevoie de aparat dentar
Sursa: Freepik.com

În momentul în care există un disconfort vizual și/sau o mușcătură nefirească, în mod cert discutăm despre apelarea la un aparat dentar în vederea rezolvării acestei probleme. Este nevoie de un tratament ortodontic dacă te confrunți cu:

  • Dinți îngrămădiți;
  • Dinți poziționați incorect;
  • Mușcături anormale;
  • Dureri ale articulațiilor mandibulei;

Este de la sine înțeles că aceste probleme generează dureri articulare, ocluzie defectuoasă și o

igienă orală precară din cauza bacteriilor, ce nu pot fi eliminate în urma îngrijirii de rutină.

Un aparat dentar este soluția prin care medicul ortodont aplică o presiune pe dinți cu scopul de a-i corecta și a modifica dinamica dintre ei. În acest mod se obține o poziție corectă a acestora și o îmbunătățire din punct de vedere estetic. 

Totodată, în tratarea malocluziilor (mușcături anormale) se utilizează aparatele ortodontice, acestea având rolul de a îmbunătăți mișcarea mandibulei și a dinților.

În mod normal, forța exercitată pe dinți trebuie adaptată de către medicul ortodont la câteva săptămâni, dar în funcție de gravitatea cazului, durata tratamentului poate oscila (1-3 ani).

Cum se montează aparatul dentar?

pacient aparat dentar ortodontie
Sursa: Freepik.com

Înainte de montarea aparatului dentar, este necesara efectuarea unor radiografii în vederea examinării structurii osoase și a stabilirii nivelului de presiune manifestat pe dinți. De asemenea, ținând cont de complexitatea cazului, se poate realiza o igienizare profesională sau chiar extracții dentare.  

Aplicarea exactă a depărtătorului de plastic nu implică durere, acest lucru ajutând la împiedicarea umezirii dinților cu salivă și la imposibilitatea lipirii bracket-urilor. În vederea lipirii acestora, se aplică un adeziv dentar sub acțiunea unei lămpi de fotopolimerizare pe fiecare dinte. Este esențial ca acest adeziv să prezinte o rezistență la  presiunile realizate asupra dinților, în vederea corectării poziției dinților. În clinica noastră folosim optragate-uri ca alternativă a depărtătorului de plastic, acestea având o componentă de cauciuc/ silicon, care oferă astfel pacientului o experiență plăcută în timpul manevrelor. 

La final, cu ajutorul bracket-urilor se inserează arcul metalic și flexibil, fixându-se mai bine pe dinți, generând în primele zile un disconfort. Legătura dintre arc și bracketi este efectuată cu ajutorul modulelor, acestea fiind elastice și așezate în maniera în care firul arcului este poziționat fix.

Primă săptămână de la aplicarea aparatului este considerată mai dificilă din cauza forței manifestate la nivelul dinților. De aceea se recomandă:

  • Consumul unor alimente moi, care să nu amplifice disconfortul;
  • Realizarea unei rutine speciale de îngrijire;
  • Analgezice (în situația unor dureri de cap) prescrise de medic;
  • Controlul regulat la medicul ortodont, în vederea observării evoluției tratamentului.

Ce tipuri de aparate dentare se pot utiliza?

tipuri de aparat dentar
Sursa: Freepik.com

Se întâlnesc două tipuri de aparate dentare, mai exact fixe și mobile. În categoria celor fixe, se regăsesc mai multe variante de aparate dentare:

  • Clasic – aparat dentar metalic (cu structură vizibilă);
  • Estetic – aparat dentar ceramică sau safir;
  • Invizibil – aparat dentar lingual (se aplică pe interiorul dinților) sau aparat invizibil mobil: Spark Aligner.

Aparatele dentare fixe reprezintă în majoritatea situațiilor cea mai accesibilă și eficientă soluție. Poți alege bracket-uri metalice (de tip steluțe) cu aplicare individuală pe fiecare dinte sau poți opta pentru cele din ceramică sau safir, ce prezintă o nuanță similară dinților. Pentru aceste aparate este nevoie de intervenția medicului ortodont în ceea ce privește ajustarea presiunii manifestate la nivelul dinților.

Din categoria aparatelor mobile fac parte gutierele și plăcile ortodontice cu croșete din sârmă pentru atașare. Acestea sunt indicate în cazul copiilor ce au vârste mici.

În funcție de complexitatea cazului și de dorințele pacientului, medicul ortodont va alege opțiunea potrivită pentru acesta. În vederea alinierii și corectării dinților, medicul va alege tratamentul corespunzător.

În momentul purtării unui aparat dentar este nevoie de atenție asupra modului de îngrijire și totodată a alimentelor potrivite. 

Rutina de îngrijire a dinților durează mai mult în cazul purtării unui aparat dentar și trebuie realizată conform recomandărilor medicului ortodont. De mare ajutor sunt periuțele interdentare și dușul bucal deoarece favorizează eliminarea bacteriilor care pot forma placa bacteriană. De asemenea, este indicată igienizarea profesională periodică, în vederea minimizării riscului de apariție a cariilor sau a gingivitei.

În ceea ce privește alimentația, este necesar să eviți anumite alimente precum cele crocante (alune, nuci), bomboane, caramele, popcorn sau mere. Totodată, pot să apară decalcificări dentare în urma consumului unor alimente cu un conținut ridicat de zahăr.

Cât costă un aparat dentar?

În majoritatea cazurilor, costul unui aparat dentar este stabilit în urma unei consultații, în care sunt discutate variantele potrivite de aparat, ținându-se cont de dorințele pacientului. 

La  clinica Dental Elite tratamentul ce vizează aparatul ortodontic fix metalic are prețul de 2800 de lei. În cazul optării pentru un aparat ortodontic fix safir (ceramic), costul este de 5000 de lei. 

În funcție de complexitatea cazului, se realizează un plan de tratament în care sunt avute în vedere toate procedurile necesare pentru a se obține rezultatul dorit.

Concluzii

Aparatul dentar este soluția ideală pentru corectarea și îmbunătățirea poziției dinților, obținându-se rezultate surprinzătoare. Aplicarea aparatului dentar se realizează în urma unor consultații inițiale cu medicul ortodont, în care sunt discutate toate aspectele legate de acest proces și opțiunile potrivite pentru fiecare pacient.

Astfel, dacă ai nevoie de un tratament ortodontic eficient, echipa Dental Elite îți stă la dispoziție cu servicii stomatologice potrivite nevoilor și dorințelor tale. Programează acum o consultație!

Zâmbește cu oferta Dare to Smile Pack!

Viața e prea scurtă ca să o petreci zâmbind cu reținere. E timpul să-ți exprimi bucuria și încântarea cu un zâmbet larg, odată ce vei beneficia de oferta noastră specială.

Pachetul complet Dare to Smile Pack de la Dental Elite este destinat pacienților cu nevoi ortodontice și are incluse următoarele servicii:

  • Consultație ortodontică oferită de unul dintre medicii noștri specialiști
  • Radiografie panoramică (OPG), pentru o imagine de ansamblu
  • Scanare intraoarală, pentru a înțelege pe deplin starea danturii tale
  • Fotografii de diagnostic, grație echipamentului nostru modern
  • Plan de tratament ortodontic, pentru ca tu să știi exact următorii pași

Prețul pachetului este de doar 229 lei, credem noi imbatabil pentru pacienții care doresc să zâmbească fără rețineri!

Întreabă MEDICUL

Datele personale de contact nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGRAMARE Sună-ne 0770 978 127 WhatsApp Deschide Chatul