Aparatul dentar invizibil este o inovație în domeniul ortodonției, prin intermediul căreia pacienții pot obține o estetică nouă a dinților și o sănătate orală îmbunătățită considerabil.
În timp ce aparatele dentare convenționale implică utilizarea unor brackeți din metal sau ceramică pentru a corecta poziția dinților sau spațiile dintre ei, aparatul dentar invizibil utilizează o serie de gutiere personalizate și transparente, create pentru a se potrivi exact cu dinții pacienților.
Astfel, aparatul dentar invizibil oferă un nivel înalt de confort și estetică, care permite pacienților să continue tratamentul, fără să-și facă griji în privința aspectului lor.
Când este necesar tratamentul cu aparat dentar?
Tratamentul cu aparat dentar are ca scop corectarea unor probleme estetice și funcționale ale dinților. Concret, este necesară efectuarea unui tratament ortodontic în momentul în care pacientul prezintă:
- Dinți poziționați incorect în os sau strâmbi;
- Dinți înghesuiți sau suprapuși;
- Existența unor spații edentate extinse;
- Mușcătură incorectă;
În acest context, un aparat dentar corectează poziția dinților și îmbunătățește masticația și estetica zâmbetului.
Cu toate acestea, mulți pacienți se tem să-și înceapă tratamentul ortodontic din cauza temerilor legate de aspectul unui aparat dentar metalic.
Dar, în prezent, cu aparatul dentar invizibil, pacienții nu trebuie să-și mai facă griji cu privire la aspectul fizic. Aparatul dentar invizibil este tratamentul care se aliniază cel mai bine cerințelor estetice și funcționale ale pacienților.
Cu toate că există numeroase tratamente cu aparat dentar, atenția pacienților se îndreaptă din ce în ce mai mult către aparatul dentar Spark.
Descoperă avantajele aparatului dentar invizibil Spark: confort, estetică și eficiență
Cu aparatul invizibil Spark, conceput prin intermediul tehnologiei TruGEN™, o inovație în domeniul soluțiilor ortodontice, pacienții pot obține zâmbetul la care au visat.
Aparatul dentar Spark este un sistem modern de corectare a poziției dinților, proiectat pentru a fi eficient și confortabil. Concret, pacienții își pot corecta și îmbunătăți poziția dinților cu ajutorul unor gutiere transparente mobile. Acestea trebuie purtate în fiecare zi până la terminarea tratamentului.
Pe lângă faptul că este transparent, acest aparat dentar oferă o serie de avantaje incontestabile, comparativ cu cel convențional.
Printre cele mai importante beneficii menționăm:
Oferă un nivel înalt de confort
În timpul tratamentului cu aparat dentar clasic, pacienții pot experimenta frecvent dureri, disconfort gingival și iritații ale obrajilor sau buzelor cauzate de brackeți.
Cu aparatul dentar Spark, aceste probleme sunt eliminate deoarece acesta este conceput dintr-un material inovator, neted, garantând un confort sporit în timpul purtării.
Înlătură orice grijă din punct de vedere estetic
Datorită faptului că alignerele sunt complet transparente, acest aparat este practic invizibil. Această particularitate face ca tratamentul să fie acceptat cu ușurință de pacienți. Aceștia nu se vor simți stânjeniți în timpul purtării aparatului.
Garantează eficiență și adaptabilitate la nevoile pacienților
Cu alignerele Spark, perioada de tratament este eficientizată, pacienții fiind nevoiți să meargă la clinică la un interval de 2-3 luni. În plus, aceștia cunosc încă de la prima consultație întreaga schemă de tratament, costurile și rezultatele (în măsura în care se respectă toate indicațiile medicului ortodont).
În cazul alignerelor Spark, acestea trebuie purtate între 20-22 de ore/zi. Alignerele sunt realizate în funcție de necesitățile specifice ale fiecărui pacient și pot fi adaptate în mod regulat pentru a asigura alinierea corectă a dinților.
Nu există restricții alimentare
Cu alignerele Spark, pacienții își pot realiza toate activitățile cotidiene, fără nicio grijă. Comparativ cu aparatele dentare convenționale, aceste alignere sunt mobile, pacientul putând să le scoată înainte de masă sau în momentul periajului dentar.
Concret, aparatul dentar Spark poate fi îndepărtat pentru igienizarea dinților, periajul fiind realizat mult mai ușor. Acest lucru contribuie la menținerea unei igiene dentare adecvate pe perioada tratamentului. Întrucât dinții sunt mai ușor de curățat, acest lucru reduce semnificativ riscul de carii dentare și afecțiuni ale gingiilor.
De asemenea, nu există restricții în ceea ce privește alimentația.
În plus, materialul din care este creat aparatul dentar asigură o rezistență înaltă la coloranți extrinseci.
Concluzii
Aparatul dentar invizibil este o soluție inovatoare pentru corectarea și îmbunătățirea poziției dinților, permițând pacienților să obțină zâmbetul mult dorit, într-un mod cât mai confortabil și eficient posibil.
Medicii ortodonți de la clinica Dental Elite sunt întotdeauna dedicați în a oferi pacienților o experiență cât mai plăcută și confortabilă în timpul tratamentului. Medicii iau întotdeauna toate măsurile necesare pentru a pune diagnosticul corect, propunând pacienților cele mai bune soluții de tratament.
Dacă ai nevoie de un tratament ortodontic apelează cu încredere la clinica Dental Elite. Clinica îți oferă numeroase servicii stomatologice, aliniate nevoilor și așteptărilor tale.
Medicii specialiști te vor ajuta să obții zâmbetul dorit, cu proceduri sigure și lipsite de durere.