Verificat medical de

Doctor Daniel Ciucu (Manager Medical)

Absolvent al Facultății de Stomatologie – UMF Iași, promoția 1980.

Numeroase cursuri de specializare în chirurgie dentară, protetică, restaurări cu suport implantar, management medical în România și Franța.

Dr. Ciucu are peste 30 de ani de experiență ca medic stomatolog, proprietar și manager de cabinete medicale și laboratoare dentare atât în România, cât și în Franța (Paris și Dijon). A fost inclusiv medic stomatolog în cadrul Ministerului Transporturilor.

Vorbește limbile franceză și engleză.

Vezi toate articolele

receptie dental elite brasov

Clinica stomatologică brașoveană Dental Elite găzduiește, începând cu luna octombrie 2018, la sediul din str. Strada Mihai Viteazul 22, lucrările unor tineri și talentați artiști brașoveni. Expoziția cuprinde peste 25 de lucrări și este deschisă publicului de Luni până Vineri, între orele 09.00 și 21.00 și Sâmbătă, în intervalul 09.00 – 15.00.

”Atmosfera din clinica noastră este mai caldă, mai colorată, mai veselă, de când găzduim cu multă mândrie și bucurie aceste lucrări.

Este un mod în plus de a fi implicați în viața comunității locale, de a aduce mai aproape de noi un strop din creativitatea, unicitatea si energia acestui minunat oraș dar si de a contribui la starea de bine a pacienților noștri, fie ca sunt iubitori de arta sau nu.” a declarat dr. Alexandru Ciucu, medic stomatolog.

Clinica Dental Elite își propune un mod integrativ de îngrijire a pacientului abordându-l atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere emoțional. În acest context, deschiderea către artă este una firească, menită să aducă o stare de bine și calm. expozitie pictura dental elite brasov

Inaugurată la Brașov în Iulie 2018, Dental Elite oferă echipamente medicale de ultimă generație, echipă de medici profesioniști, cu experiență atât în țară cât și în străinătate, servicii stomatologice de top într-un cadru modern, elegant și plăcut, precum și o preocupare deosebită pentru terapia durerii și tratamentele nedureroase.

Elementul de excepție care vine să completeze aceste aspecte este abordarea pacientului anxios în echipă multidisciplinară medic stomatolog – psihoterapeut, atunci când este necesar sau când pacientul solicită acest lucru.