Retracția gingivală (retragerea gingiilor) este o afecțiune stomatologică foarte frecventă și adesea neglijată. Lăsată netratată, boala avansează și produce complicații grave, inclusiv parodontoza, una dintre cele mai severe afecțiuni stomatologice, care duce la distrugerea oaselor maxilare și la pierderea dinților. Tratarea într-un stadiu cât mai incipient a retracției gingivale previne apariția unor probleme complexe care ar fi costisitor de tratat.
Ce este retracția gingivală?

Retracția gingivală este o modificare a țesuturilor care înconjoară partea de jos a dintelui: marginile lor se diminuează și descoperă o parte din ce în ce mai mare a rădăcinii dentare. Dintele pare că pornește mai de jos și este mai lung.
Expunerea rădăcinii dentare îți poate provoca durere și sensibilitate la cald, rece, dulce, acru, sau atunci când te speli pe dinți. Între gingia retractată și dinte se acumulează resturi de mâncare care sunt greu de eliminat la periaj, cea ce favorizează apariția cariilor.
Procesul de retracție începe lent și în timp se poate agrava, afectând și alți dinți.
Cum arată o gingie sănătoasă?

Gingia are rolul de a proteja dinții și oasele care-i susțin. Diminuarea gingiei duce la deteriorarea dinților, care poate avansa până la oasele maxilare.
O gingie sănătoasă trebuie să stea bine lipită în jurul bazei dintelui, fără goluri. Trebuie să aibă culoarea roz și o textură fermă, ușor punctată, fără fisuri sau leziuni. O gingie sănătoasă nu sângerează când te speli pe dinți și nu îți provoacă disconfort.
De-a lungul liniei gingiei nu trebuie să se formeze placă bacteriană și tartru, care prin acumulare pot provoca iritații și pot duce la retracție gingivală. Prevenirea acestor depuneri se face prin spălatul dinților după fiecare masă și folosirea în mod regulat a aței dentare.
Semne clare ale retracției gingivale
Examinează-ți starea de sănătate a gingiilor privindu-te în oglindă. Primul semn vizibil este că dinții par mai lungi, deoarece o parte din rădăcina lor a fost expusă. Uneori se pot observa și goluri la baza gingiei sau se vede că gingia este dezlipită de dinte. Aceste semne, care se pot observa doar la un dinte sau la mai mulți, pot indica o retracție gingivală.
Retracția gingivală nu este întotdeauna ușor de observat cu ochiul liber, mai ales în cazurile incipiente. Semnalele de alarmă sunt sângerarea în timpul spălatului pe dinți și sensibilitatea dentară crescută: simți disconfort la cald, rece, acru, dulce sau în timpul periajului dentar. Dacă dinții încep să se miște, înseamnă că gingia este dezlipită și între ea și dinte s-a format placă bacteriană.
Tipuri de retracție gingivală

Retracție gingivală ușoară
Retracția gingivală ușoară este forma cea mai puțin gravă a afecțiunii. Se manifestă prin retragerea marginii gingiilor și expunerea unei porțiuni mici a rădăcinii dintelui.
Simptomele sunt de obicei minime, nu se manifestă întotdeauna concomitent și pot trece neobservate: o ușoară sensibilitate dentară, gingia puțin inflamată și eventual sângerează la periaj, iar dintele pare puțin mai alungit spre partea de jos.
Retracția gingivală ușoară este cel mai adesea provocată de o gingivită incipientă sau de periajul agresiv al dinților, cu o periuță prea aspră.
Retracția gingivală medie
Retracția gingivală medie este o formă mai avansată a afecțiunii. Se manifestă prin retragerea gingiilor de pe o suprafață mai mare a dintelui, ceea ce duce la o expunere mai mare a rădăcinii. Dinții par mai alungiți și între ei s-au creat spații.
Simptomele pot fi: sensibilitate dentară crescută, gingia inflamată, sângerări la periaj.
Retracția gingivală medie poate apărea din aceleași cauze ca la forma ușoară a afecțiunii, dar și ca urmare a unei parodontite incipiente sau a unor factori genetici.
Retracția gingivală severă
Retracția gingivală severă este forma cea mai avansată și mai vizibilă a afecțiunii. Gingiile sunt mult retrase și adesea inflamate, iar rădăcinile dentare sunt expuse pe suprafețe mari.
Simptomele sunt supărătoare: sensibilitate dentară pronunțată, sângerări abundente la periaj și poate apărea chiar disconfort la mestecare.
Cauzele retracției gingivale severe pot fi agravarea stadiilor anterioare ale afecțiunii, avansarea parodontitei, factori genetici sau un traumatism local.
Cauzele retracției gingivale
Retracția gingivală poate avea numeroase cauze, printre care:
- periajul agresiv și alte manevre greșite de igienă orală;
- depuneri de placă bacteriană sau acumulare de tartru;
- gingivita;
- infecții gingivale;
- parodontita;
- parodontoza;
- factori genetici;
- traumatisme locale;
- piercingul în buză sau limbă (poate irita gingia)
- mușcătura (ocluzia) defectuoasă;
- poziția incorectă a mandibulei și maxilarului;
- lucrări protetice incorecte, care irită gingia;
- bruxismul (scrâșnitul dinților, cel mai adesea în timpul somnului, care duce la deteriorarea dinților și gingiilor).
Factori de risc
Factorii care predispun la retracția gingivală includ:
- fumatul și alte obiceiuri nesănătoase;
- poziția greșită a dinților;
- modificările hormonale la femei (în special în timpul sarcinii);
- obturații și diverse lucrări stomatologice vechi sau incorect adaptate;
- avansarea în vârstă, corelată cu o igienă orală precară pe termen lung;
- istoric familial de boli gingivale;
- diabet;
- HIV.
Simptomele retracției gingivale
Retracția gingivală are mai multe simptome, care pot apărea simultan sau nu:
- unul sau mai mulți dinți par alungiți spre bază;
- nivelul gingiei s-a redus și dezvelește o parte din rădăcina dintelui (la atingere simți un mic gol între gingie și dinte);
- gingia este desprinsă de dinte;
- gingia este înroșită și/sau inflamată;
- sensibilitate la contactul cu alimente reci, calde, dulci sau acre;
- sângerare la spălatul pe dinți.
Dincolo de aspectul inestetic al danturii, retracția gingivală netratată duce la degradarea dinților și oaselor maxilare. Dacă vezi că apar simptome dintre cele de mai sus, vino cât mai repede la un control stomatologic.
Tratamentul retracției gingivale
Detartraj, chiuretaj subgingival și curățare cu Airflow

La Dental Elite detartrajul, periajul profesional și curățarea cu Airflow fac parte dintr-o ședință de igienizare amănunțită care se efectuează la începutul oricărui tratament stomatologic. O astfel de ședință de igienizare amănunțită are și rol profilactic – trebuie făcută din 6 în 6 luni, pentru menținerea sănătății orale și depistarea la timp a eventualelor probleme.
Igienizarea amănunțită este esențială în tratarea retracției gingivale deoarece îndepărtează temeinic factorul favorizant – placa bacteriană și tartrul – de pe toată suprafața expusă a dinților, sub nivelul gingiei.
- Detartrajul cu ultrasunete înlătură depunerile de tartru de pe dinți, inclusiv sub nivelul gingiei.
- Periajul profesional îndepărtează placa bacteriană și petele de pe dinți cauzate de fumat sau de anumite alimente.
- Aparatul de profilaxie Airflow elimină resturile de tartru și petele din zonele inaccesibile dintre gingie și rădăcina dintelui folosind un jet puternic de apă cu bicarbonat de sodiu.
Toate cele trei proceduri sunt complet nedureroase. Rezultatul este o dantură curată, vizibil mai albă și mai strălucitoare și o respirație proaspătă.
Pentru tratarea retracției gingivale poate fi nevoie să efectuăm și un chiuretaj subgingival pentru eliminarea depunerilor aflate în adâncime, la rădăcina dintelui. Procedura se face sub anestezie locală și este nedureroasă.
Acest tratament de igienizare riguroasă duce de multe ori la ameliorarea cazurilor de retracție gingivală ușoară sau medie.
Chirurgie gingivală

În cazurile mai severe de retracție gingivală se face în primul rând igienizarea amănunțită, ca mai sus. De multe ori acest tratament nechirurgical nu este suficient pentru remedierea problemei și atunci este nevoie de o intervenție chirurgicală.
Prin chirurgie gingivală poziționăm din nou gingia în jurul dintelui, astfel încât să-i acopere corect și complet rădăcina. Facem mici incizii pe porțiunea de gingie desprinsă și o tragem de la locul ei în jurul dintelui, apoi o coasem în poziția dorită.
Operația gingivală se face cu anestezie locală. Gingia se vindecă și crește la loc repede, dacă pacientul respectă indicațiile medicale și igiena riguroasă post-operatorie. După primele 7 zile se face un control ca să vedem cum se vindecă zona, iar după 14 zile scoatem firele de sutură.
După intervenția chirurgicală gingia este repoziționată corect, iar dintele este din nou protejat. Sensibilitatea dentară și durerile dispar, iar dantura își recapătă aspectul sănătos.
Grefă gingivală (remodelare gingivală)

În cazurile severe de retracție gingivală, când gingia este atât de mult retrasă încât nu mai poate fi trasă și repoziționată, se apelează la o grefă gingivală. Grefa este o bucată de țesut prelevată din cerul gurii care va fi cusută în locul gingiei, pe rădăcina dentară care trebuie acoperită.
Deoarece folosirea grefei permite învelirea mai multor rădăcini expuse, efectul estetic este mai impresionant prin remedierea mai multor deficiențe. În unele cazuri remodelarea gingivală cu ajutorul grefei se face și în scopuri estetice, când gingia sănătoasă este poziționată prea jos și dinții par prea lungi.
Operația cu grefă se desfășoară cu anestezie locală, iar post-operator procedurile sunt similare cu cele de la chirurgia gingivală, prezentate mai sus.
După operație grefa preia rolul gingiei naturale și protejează dintele sau dinții care aveau rădăcinile expuse. Este posibil ca în primele zile să apară sensibilitate, umflare sau disconfort în zonele de intervenție, dar acestea dispar dacă pacientul urmează indicațiile medicului.
Metode adjuvante care nu înlocuiesc consultul și tratamentul de specialitate

Există remedii naturiste care pot ajuta la tratarea afecțiunilor gingivale. Discută cu medicul stomatolog, care îți va recomanda tratamentul potrivit în funcție de tipul retracției tale gingivale.
Principalele remedii naturiste pentru retracția gingivală sunt:
Uleiul esențial de mentă – reduce inflamația și previne înmulțirea microbilor în zona gingiilor. Adaugă 2 picături de ulei de mentă la o jumătate de pahar cu apă și clătește gura de 2-3 ori pe zi.
Uleiul de eucalipt – are proprietăți antiinflamatoare și ajută la regenerarea țesutului gingival. Pune 4-5 picături de ulei de eucalipt într-o jumătate de pahar cu apă și clătește bine gura de 2 ori pe zi.
Apa cu sare de mare – sarea este cunoscută pentru efectul antibacterian și antiinflamator. Dizolvă o lingură de sare de mare într-o cană cu apă caldă și clătește-ți bine gura de 2-3 ori pe zi.
Gelul de aloe vera – are efect antimicrobian și antiinflamator. Aplică puțin gel pe gingiile inflamate și întinde uniform pe suprafața afectată.
Uleiul de cocos – are proprietăți antimicrobiene care ajută la reducerea inflamației gingivale și poate ajuta la remedierea retracției gingivale. Clătește-ți temeinic toată gura cu o lingură de ulei de cocos organic timp de 20 de minute, apoi scuipă și clătește cu apă călduță.
Acizii grași Omega-3 au efect antiinflamator și ajută la tratarea afecțiunilor gingivale. Cumpără un supliment alimentar cu acizi grași Omega-3 și ia zilnic 300 miligrame substanță activă.
Ceaiul verde are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante. Pentru prevenirea și tratarea afecțiunilor gingivale bea 1-2 cești de ceai verde pe zi.
Aceste informații sunt orientative și nu constituie recomandări de urmare a tratamentelor. Deși par inofensive, remediile naturiste nu trebuie luate decât la recomandarea medicului. Retracția gingivală se poate corecta doar prin proceduri stomatologice, iar remediile naturiste pot avea efecte adverse în anumite combinații, în cantități/concentrații mari sau pe termen lung. Medicul tău îți poate recomanda un anume tratament naturist pentru o anumită perioadă, în completarea tratamentului stomatologic.
Complicații ale retracției gingivale netratate
Retracția gingivală netratată începe prin extinderea și agravarea propriilor simptome: dinți expuși pe suprafețe tot mai mari, gingii roșii și iritate, durere, sensibilitate la cald, rece, dulce și sărat, sângerări gingivale tot mai abundente, disconfort la mestecare.
În plus, dacă nu este tratată, afecțiunea gingivală poate provoca și alte probleme de sănătate orală.
Primele complicații sunt producerea cariilor pe rădăcinile descoperite ale dinților și apariția gingivitei. Ambele manifestări se agravează și ele în timp.
Acolo unde gingia ar fi trebuit să acopere dintele se formează goluri, care în timp se extind și se adâncesc. Așa se produce parodontoza, una dintre cele mai grave afecțiuni stomatologice, care este ireversibilă și duce la pierderea dinților.
Diagnosticarea retragerii gingivale
Medicul stomatolog stabilește diagnosticul în cazul retracției gingivale. În general este nevoie de un simplu consult stomatologic pentru identificarea afecțiunii. Pentru stabilirea unui diagnostic amănunțit doctorul va face o evaluare mai complexă a danturii, care poate include o radiografie dentară completă și o parodontometrie.
Radiografia dentară arată clar cât de afectate sunt rădăcinile dentare și dacă au apărut complicații.
Cu ajutorul parodontometriei (care presupune măsurători la fiecare dinte în parte) specialistul va vedea exact nivelul resorbției osoase, gradul de retracție și starea de sensibilitate a gingiei.
În final, medicul va avea practic câte un diagnostic pentru fiecare dinte afectat de retragere gingivală și va putea stabili la nevoie planuri diferite de tratament.
Când trebuie să mergi la medicul stomatolog

Dacă observi demne de retracție gingivală, mergi repede la control stomatologic
Îndată ce observi primele semne care pot indica o retracție gingivală (dinții par mai lungi, gingia are modificări sau a devenit mai sensibilă), programează-te la stomatolog.
Afecțiunea nu trebuie lăsată să se agraveze și să se extindă, pentru că simptomele ei vor deveni tot mai supărătoare, starea dinților se va deteriora tot mai mult și pot apărea complicații grave care pot duce la pierderea danturii.
Prevenția retracției gingivale
Poți preveni producerea retracției gingivale, iar cea mai eficientă metodă este asigurarea igienei orale optime.
Spală-te pe dinți, folosește ața dentară pentru a curăța spațiile interdentare și clătește timp de un minut cu apă de gură – totul într-un ritual pe care trebuie să-l faci de cel puțin 2 ori pe zi. O idee excelentă este și folosirea dușului (irigatorului) bucal, care elimină resturile din spațiile greu accesibile. Îți recomandăm să-ți cureți periodic și limba, astfel vei avea o igienă orală completă.
După cum știi, consumul excesiv de dulciuri, alcoolul și fumatul afectează sănătatea danturii și a organismului în general. Evită obiceiurile nocive și adoptă o dietă echilibrată: te vei simți bine, vei arăta bine și vei amâna semnele îmbătrânirii.
Pentru prevenirea problemelor dentare și păstrarea sănătății orale este necesar de asemenea să vii la un control stomatologic și o igienizare dentară aprofundată de două ori pe an.
Parodontoză versus retracție gingivală: care sunt diferențele
Parodontoza (numită și parodontită sau boala parodontală) este una dintre cele mai grave afecțiuni stomatologice, care duce la pierderea masivă a dinților. Afecțiunea începe prin inflamarea gingiilor (gingivita) și distruge treptat țesuturile care formează parodonțiul: gingiile, osul alveolar și ligamentul parodontal – care au rol de susținere și fixare a dinților.
Retracția gingivală favorizează producerea parodontozei: când gingiile se retrag, între dinte și gingie se formează o pungă în care se acumulează bacterii și tartru care produc infecții. Infecțiile se extind, bacteriile se înmulțesc și atacă atât gingiile, cât și osul. Nemaifiind bine fixați în os și având gingia lărgită în jur, dinții încep să se clatine și apoi cad.
Tratarea corespunzătoare a retracției gingivale poate preveni apariția parodontozei sau, dacă boala este deja declanșată, o poate stopa din evoluție.
Este foarte important să tratezi retracția gingivală încă de la primele semne sau cât de curând este posibil. Astfel ai cele mai mari șanse ca parodontoza să nu se mai producă și să-ți păstrezi dinții naturali cât mai mult timp. Parodontoza produce afectări grave și adânci în jurul rădăcinii dintelui și deteriorează inclusiv osul, iar remedierea acestor probleme implică tratamente complicate și costisitoare.
Ia-ți măsurile de prevenire a retracției gingivale: asigură-ți o igienă orală optimă, evită fumatul (care este factor de risc și pentru parodontoză) și vino de două ori pe an la control stomatologic și igienizare amănunțită.
Dacă apar simptome dintre cele pe care ți le-am prezentat mai sus, nu aștepta. Programează-te cât mai curând la o consultație!