Aparat dentar: Preț, tipuri, avantaje. Totul despre tratamentul cu aparat dentar

Femeie cu aparat dentar, zambind
Înghesuirile dentare și malocluziile pot afecta atât estetica zâmbetului, cât și sănătatea orală. Un consult ortodontic stabilește dacă ai nevoie un aparat dentar. Foto: Freepik.com
logo Google

Adaugă Dental Elite ca sursă preferată în Google

Cuprins

În prezent, una dintre cele mai des întâlnite proceduri este cea a echilibrării poziției dinților prin intermediul unui aparat dentar. Acesta reprezintă de fapt un tratament ortodontic pentru îndreptarea dinților care oferă în final un zâmbet mult mai frumos. 

Partea stomatologiei care are în vedere estetica zâmbetului și protejarea dinților este ortodonția, medicul ortodont fiind cel care efectuează tratamentele de specialitate aferente.

Primul aspect pe care trebuie să îl ai în vedere la montarea unui aparat dentar este legat de nevoile tratamentului. Întregul proces este unul complex și de durată, însă variază în funcție de pacient. Cel mai important lucru este să discuți cu un medic ortodont despre problemele dentare cu care te confrunți, în maniera în care acesta să îți ofere variante de tratament ortodontic potrivite pentru tine. 

Este important de menționat faptul că există mai multe variante de aparat dentar, în conformitate cu nevoile sau preferințele tale. În mod clar, purtarea acestuia implică o grijă deosebită în privința igienei orale și a alimentației.

În rândurile următoare vei regăsi informații utile despre ce presupune montarea unui aparat dentar și costul aferent acestui tratament ortodontic. Te ajutăm să înțelegi ce implică tratamentul cu aparat dentar și cum îți poate îmbunătăți atât sănătatea orală, cât și calitatea vieții.

Pe scurt despre aparatul dentar

  • aparat dentar = tratament ortodontic pentru îndreptarea dinților și corectarea mușcăturii
  • ai nevoie de aparat dacă ai dinți îngrămădiți, dinți strâmbi, mușcături anormale sau dureri la nivelul articulației mandibulei
  • durata tratamentului este, de obicei, 1 – 3 ani (în medie 12–24 luni), în funcție de caz
  • nu există limită de vârstă: îl poți purta atât ca adult, cât și ca adolescent/copil (cu recomandarea medicului)
  • tipuri: aparat fix metalic, aparat fix safir/ceramic, aparat fix autoligaturant, alignere transparente (Spark, Invisalign)
  • preț aparat dentar București: de la 4.000 lei pentru aparat dentar fix și de la la 7.450 lei pentru tratament cu gutiere Spark (în funcție de tipul de aparat și complexitatea cazului)
  • preț aparat dentar Brașov: de la 4.060 lei pentru aparat dentar fix și de la 9.520 lei pentru tratament cu gutiere Invisalign (în funcție de tipul de aparat și complexitatea cazului)

Ce este aparatul dentar și de ce se folosește?

Ce este un aparat dentar - dentist care tine in mana mulaje dentare cu aparat dentar
Aparatul dentar te ajută să corectezi alinierea dinților pe arcadă

În momentul în care există un disconfort vizual și/sau o mușcătură nefirească, în mod cert discutăm despre apelarea la un aparat dentar în vederea rezolvării acestei probleme. Este nevoie de un tratament ortodontic dacă te confrunți cu:

  • Dinți îngrămădiți;
  • Dinți poziționați incorect;
  • Mușcături anormale;
  • Dureri ale articulațiilor mandibulei;

Aparatele dentare sunt dispozitive medicale ortodontice care aplică presiune asupra dinților pentru a-i deplasa treptat în pozițiile corecte. Există două categorii: aparate fixe (cu brackeți care se montează pe fața exterioară a dinților, arc care unește brackeții de pe aceeași arcadă și elemente de legătură din plastic la fiecare bracket) și mobile (gutierele și plăcile ortodontice cu croșete din sârmă). 

Scopul utilizării aparatelor dentare este corectarea malocluziilor (mușcături anormale) – adică a situațiilor când mușcătura nu are forma corespunzătoare – ceea ce influențează atât aspectul estetic, cât și funcționalitatea cavității bucale. O ocluzie corectă implică atât alinierea dinților din aceeași arcadă, cât și suprapunerea danturii de pe cele două arcade.

Alinierea corectă a dinților îți oferă un zâmbet frumos și un profil armonios, îți îmbunătățește igiena orală (deoarece dinții sunt mai ușor de periat), reduce riscul de carii, boli gingivale, parodontoză, previne disconfortul la masticație și anumite afecțiuni ale articulației temporomandibulare. De asemenea, un tratament ortodontic eficient poate corecta tulburările de pronunție cauzate de dinții prost poziționați.

În mod normal, forța exercitată pe dinți trebuie adaptată de către medicul ortodont la câteva săptămâni, dar în funcție de gravitatea cazului, durata tratamentului poate oscila (1-3 ani).

Așadar, tratamentul cu aparat dentar nu este doar o intervenție estetică, ci o investiție în sănătatea ta orală pe termen lung.

Beneficiile aparatului dentar pentru sănătatea orală, pe termen lung

Tratamentul de îndreptare a dinților are un impact care depășește componenta estetică. Aparatul dentar contribuie la echilibrarea funcției masticatorii, la protejarea structurilor dentare și la menținerea sănătății orale pe termen lung.

Îmbunătățirea masticației

Dinții aliniați corect distribuie uniform forțele în timpul mestecatului. O mușcătură echilibrată reduce suprasolicitarea anumitor dinți și protejează articulația temporo-mandibulară. În timp, acest lucru poate preveni durerile articulare și uzura excesivă a smalțului.

Reducerea riscului de carii

Înghesuirile dentare creează spații greu accesibile pentru periaj. Resturile alimentare și placa bacteriană se acumulează mai ușor, crescând riscul de carii. După alinierea dinților, igiena orală devine mai eficientă, iar riscul de apariție a cariilor scade semnificativ.

Scăderea riscului de afecțiuni gingivale

Dinții poziționați incorect favorizează inflamația gingivală. Odată corectată alinierea, gingiile sunt mai ușor de întreținut, iar riscul de gingivită sau boală parodontală se reduce. În cazul în care ai parodontoză, iată cum se vindecă.

Corectarea mușcăturii

Malocluziile pot duce în timp la dureri de cap, disconfort muscular, fracturi dentare sau retracții gingivale. Tratamentul ortodontic restabilește relația corectă dintre arcade și previne complicațiile asociate unei mușcături incorecte.

Prevenirea tratamentelor complexe în viitor

Corectarea poziției dinților la momentul potrivit poate preveni necesitatea unor intervenții mai complexe la vârsta adultă, precum lucrări protetice extinse, reabilitări ocluzale sau intervenții chirurgicale ortognatice.

Beneficii estetice și psihologice

Un zâmbet armonios influențează încrederea în sine și interacțiunile sociale. Pentru mulți pacienți, tratamentul ortodontic aduce o schimbare vizibilă atât la nivel estetic, cât și emoțional.

Ce tipuri de aparate dentare se pot utiliza?

Femeie cu aparat dentar metalic
Sursa: Freepik.com

Se întâlnesc două tipuri de aparate dentare, mai exact fixe și mobile. Iată care sunt caracteristicile fiecărui tip de aparat de întreptare a dinților:

Aparat dentar fix metalic (clasic)

Varianta clasică, cu bracket-uri metalice vizibile. Este una dintre cele mai utilizate opțiuni datorită fiabilității. Aparatul dentar metalic de tip clasic este cel mai frecvent folosit în tratamentul ortodontic. Dispozitivul este compus din brackeți (sau brackets – mici piese metalice care se fixează pe dinți), arcuri metalice și ligaturi din plastic, colorate sau transparente. Fabricat din oțel inoxidabil, acest sistem este foarte rezistent și eficient în corectarea problemelor de ocluzie și de aliniere dentară – de la cele mai simple la cele mai complexe. Pe durata tratamentului medicul ajustează periodic aparatul pentru a aduce dinții pas cu pas în pozițiile normale.

Avantaje principale:

  • Durabilitate – oțelul inoxidabil de înaltă calitate este mai rezistent decât materialele din care sunt făcute alte tipuri de aparate dentare.
  • Eficiență – tratamentul cu aparat dentar metalic durează de obicei mai puțin decât alte opțiuni de tratament ortodontic.
  • Cost accesibil – este cea mai economică opțiune, ideală pentru un buget mai restrâns.
  • Personalizare – ligaturile se schimbă regulat și poți alege diverse culori, de aceea aparatul dentar din metal a devenit un fel de accesoriu distractiv, mai ales pentru copii și tineri.
  • Tratament adesea mai rapid

Dezavantaje

  • Aspect – brackeții metalici sunt vizibili, nu pot trece neobservați.
  • Disconfort – piesele metalice pot provoca iritații, durere sau sângerare, mai ales în primele săptămâni de tratament. Medicul ortodont îți va spune ce să faci pentru a diminua neplăcerile.
  • Necesită atenție sporită la igienă – resturile alimentare se acumulează mai ușor în jurul brackeților și este nevoie de un periaj minuțios după fiecare masă.

Concluzie: aparatul metalic rămâne alegerea de bază în ortodonție: poate rezolva probleme dintre cele mai complexe, este robust, eficient și accesibil, deși foarte vizibil și provoacă un mic disconfort la început.

Aparat dentar fix safir (ceramic)

Aparat dentar ceramic safir pe dintii unei femei
Cu un aparat dentar Safir poți zâmbi fără griji, brackeții sunt transparenți si foarte puțin vizibili

Aparatul dentar din safir este o variantă superioară a aparatului ceramic: brackeții sunt făcuți din safir monocristalin, un material ceramic transparent și foarte rezistent. 

Avantaje

  • Estetică – brackeții mici și transparenți sunt greu de remarcat chiar și în lumină puternică, ligaturile elastice sunt transparente, iar arcul poate fi colorat într-o nuanță apropiată de cea dintelui.
  • Eficiență – foarte eficient, la fel ca aparatele metalice sau ceramice.
  • Durabilitate – safirul e unul dintre cele mai rezistente materiale folosite în ortodonție, cu o durabilitate comparabilă cu cea a metalului. În plus, nu se pătează și nu se decolorează în timp.
  • Confort – brackeții mici și cu forme rotunjite nu provoacă iritații, aparatul permite o igienizare mai ușoară a cavității orale și nu te deranjează când mănânci sau vorbești.

Dezavantaje

  • Cost ridicat – safirul monocristalin este mai scump decât metalul.

În general, aparatul din safir este ideal pentru adulții care doresc un tratament eficient, dar discret, cu responsabilitatea unei igiene riguroase și disponibilitate financiară adecva

Aparat dentar fix autoligaturant

Folosește un sistem special fără module elastice pentru prinderea arcului.

Caracteristici:

  • frecare redusă
  • controale mai rapide
  • uneori disconfort mai mic
  • poate scurta durata tratamentului în anumite cazuri

Aparat dentar invizibil Invisalign (gutiere transparente)

Femeie care zambete cu aparat dentar invizibil Invisalign
Cu aparatul dentar Invisalign, gutierele sunt trasparente și invizibile

Aparatul dentar Invisalign este un sistem de gutiere (numite și aliniatori) transparente și detașabile, personalizate digital, concepute pentru a realinia progresiv dinții într-un mod foarte discret și confortabil.

Fiecare gutieră este realizată dintr-un material plastic special, pe baza scanării 3D a cavității tale bucale și conform planului ortodontic, care prevede etape succesive în care se permite deplasarea anumitor dinți. Datorită împărțirii tratamentului pe etape, vizitele la medicul ortodont pentru control și schimbarea setului de gutiere nu sunt foarte frecvente: la 6-8 săptămâni (față de o dată pe lună, în cazul aparatelor dentare cu brackeți). Aliniatorii Invisalign trebuie purtați cel puțin 22 de ore pe zi pentru a obține cele mai rapide rezultate ale planului de tratament.

Avantaje

  • Aspect plăcut – gutierele sunt aproape invizibile, foarte greu de observat.
  • Eficiență superioară – pe baza scanării intraorale 3D și a tuturor detaliilor necesare, alignerele sunt proiectate și realizate în laboratoarele din SUA ale companiei producătoare astfel încât să acționeze cât mai eficient. Rezultatele tratamentului se fac remarcate în câteva săptămâni. 
  • Confort deosebit – materialul neted nu provoacă iritații la gingii sau obraji, spre deosebire de brackeți. Gutierele sunt detașabile, le poți scoate când mănânci sau te speli pe dinți, ceea ce simplifică igiena orală și nu impune restricții alimentare.
  • Aplicație dedicată – cu My Invisalign vezi de la început cum va arăta zâmbetul tău în diferitele faze ale planului de tratament, îți monitorizezi progresele pe parcurs, înregistrezi alerte care să te avertizeze dacă ai purtat gutiera suficient timp, când trebuie să o înlocuiești, când ai programare la medic etc.
  • Igienă facilă
  • Planificare digitală predictibilă

Dezavantaje

  • Disciplina contează – eficiența tratamentului depinde de purtarea gutierelor cel puțin 22 de ore în fiecare zi.

Concluzie: aparatul dentar invizibil Invisalign este o opțiune foarte eficientă, confortabilă și discretă, potrivit pentru adolescenții și adulții care doresc un aspect cât mai natural al danturii pe durata tratamentului. Deși este mai scump decât multe alte variante, poate fi o investiție rentabilă pe termen lung.

Aparat dentar invizibil Spark (alignere transparente)

Aparat dentar Spark, transparent, in mana medicului dentist si asezat pe un mulaj dentar
Alignerele Spark sunt gutiere transparente, personalizate, care corectează poziția dinților fără bracket-uri vizibile

Aparatul dentar invizibil Spark este tot un sistem de gutiere transparente, ca Invisalign. Are același principiu de funcționare și caracteristici similare. Aparatul dentar Spark este o metodă modernă de tratament ortodontic, bazată pe gutiere transparente personalizate, care se schimbă progresiv pentru a ghida dinții în poziția corectă.

Tratamentul începe cu o scanare intraorală digitală, iar pacientul poate vedea simularea rezultatului final înainte de a începe efectiv terapia.

Avantajele aparatului dentar Spark:

  • Transparență și estetică – Spark folosește un material mai transparent
  • Rezistență la pete – materialul TruGEN de la Spark nu se pătează în cazul consumului de cafea, vin roșu etc.
  • Confort sporit – alignerele Spark sunt mai delicate cu gingiile.
  • o igienă orală îmbuntătățită
  • pacienții își pot curăța dinții exact ca înainte
  • lipsa restricțiilor alimentare
  • estetică îmbunătățită: gutierele sunt trasparente
  • durata mult mai mică a tratamentului
  • risc mai scăzut de demineralizare a smalțului

Dezavantaje Spark comparativ cu Invisalign:

  • Disciplina contează – ca și în cazul Invisalign, eficiența tratamentului depinde de purtarea gutierelor cel puțin 22 de ore zilnic.

Cum funcționează aparatul dentar invizibil (transparent) Spark Clear Aligners

Tratamentul presupune purtarea unor seturi de gutiere transparente, detașabile, fabricate individualizat pentru dinții pacientului. Gutierele Spark acoperă dinții pe toate suprafețele și împing dinții în poziția corectă. 

Doctor Gabriela Vladu, medic stomatolog specialist în ortodonție, la Dental Elite, explică pe larg modul de funcționare și de utilizare al aparatului dentar invizibil:

”În interiorul fiecărei gutiere se află multă tehnologie. Tratamentul cu alignere constă în purtarea unor seturi de gutiere mobile, care exact ca în tratamentul clasic cu brackets, mișcă dinții în poziția dorită de medic. Fiind mobile, putem îndepărta gutierele în timpul meselor, dar și în timpul periajului dentar. Ceea ce face face ca periajul să fie mult mai eficient. Cel mai apreciat avantaj în rândul pacienților este impactul estetic. Gutiera este transparentă, trece neobservată, comparativ cu brackeții metalici. De altfel, există anumite situații, în funcție de complexitatea diagnosticului, în care tratamentul cu alignere este mult mai rapid, față de un aparat fix”.

Gutierele trebuie purtate 22 de ore pe zi și se schimbă la 1 – 2 săptămâni. Fiecare set aplică o presiune controlată asupra anumitor dinți, conform planului digital stabilit de medic.

Pentru rezultate optime:

  • alignerele trebuie purtate constant (22 de ore pe zi)
  • se scot doar la masă și la periaj
  • controalele sunt mai rare decât la aparatele fixe

Tratamentul cu aparat dentar la adulți

Cererea de tratament ortodontic în rândul adulților este în creștere. Nu există o limită de vârstă la care se poate începe un astfel de tratament. Astăzi, cu ajutorul tehnologiei și ancorajului scheletal putem trata mai ușor cazuri complex. În general, principalul motiv este legat de înghesuiri dentare sau dinți strâmbi, dar care pot ascunde o mușcătură incorectă sau o dezvoltare insuficientă a oaselor maxilare. 

La adulți, cele mai frecvente indicații sunt:

  • înghesuiri dentare
  • spații inestetice între dinți
  • mușcătură incorectă
  • migrarea dinților în urma extracțiilor vechi

În prezent, datorită tehnologiilor moderne (scanare intraorală, planificare digitală 3D, ancoraj scheletal) pot fi tratate și cazuri complexe.

Pentru adulți, criteriul estetic este adesea important. De aceea, mulți pacienți aleg aparate ceramice sau alignere transparente, care sunt discrete și permit o integrare ușoară în viața profesională.

Tratamentul cu aparat dentar la copii

Copil cu aparat dentar cu brackeți colorați
Îndreptarea dinților în copilărie are avantaje în evoluția danturii la maturitate

Ortodonția pediatrică are un rol esențial în prevenție. Intervenția la momentul potrivit poate reduce durata și complexitatea tratamentului la adolescență. Este bine să mergi cu copilul la control stomatologic încă de când îi apar primii dințișori. Medicul îți va spune ce obiceiuri sunt nesănătoase pentru dantura celui mic și cum să-l ajuți să renunțe la ele.

Vizita este necesară în special dacă:

  • Copilul respiră pe gură;
  • Are dinții poziționați strâmb, suprapuși parțial sau aglomerați; 
  • Are adesea cearcăne;
  • Distanța dintre maxilare este mare, iar profilul nu are un aspect armonios.

Cele mai frecvente probleme de ortodonție la copii sunt:

  • spații mari între dinți (strungăreață);
  • dinți înghesuiți;
  • dinți strâmbi;
  • dinți superiori prea în față;
  • dinți inferiori prea în spate;
  • dinți erupți la marginea gingiei;
  • mușcătură incorectă;
  • maxilar îngust.

Poziția dinților de lapte nu trebuie neglijată, pentru că dinții finali vor erupe în același loc.

La Dental Elite corectăm problemele ortodontice la bebeluși, copii și adolescenți prin tratamente cu diferite dispozitive specifice.

Trainer dentar pentru bebeluși și copii mici

Realizate dintr-un material siliconic delicat cu țesuturile, trainerele dentare sunt dispozitive menite să corecteze obiceiurile nesănătoase (de exemplu când copilul își suge degetul, își pune limba între cele două maxilare, roade diverse obiecte, scrâșnește din dinți, respiră predominant pe gură).

Aparat dentar mobil pentru copii

Lucrăm cu aparate dentare detașabile, special proiectate pentru perioada de formare a dinților, care au rolul de a crea spațiu pentru dezvoltarea corectă a danturii și a oaselor maxilare. La copii, variantele de tratament de îndreptare a dinților poate include:

  • ulterior, aparate fixe clasice
  • aparate mobile pentru ghidarea creșterii
  • aparate fixe auxiliare pentru corectarea obiceiurilor vicioase (supt deget, respirație orală)

Aparat dentar fix pentru copii

Aparatele dentare fixe pentru copii au rolul de a ghida erupția dinților permanenți în pozițiile corecte.

Cele mai frecvente situații în care este nevoie de tratament cu aparat dentar fix sunt:

  • durere sau disconfort la mușcare sau mestecare;
  • dinți strâmbi, prea înghesuiți sau prea rari, ori care cresc la marginea gingiei;
  • dinții de pe arcade nu „calcă“ bine unii pe ceilalți;
  • pierderea prematură a dinților de lapte;
  • erupția întârziată a dinților definitivi.

Există și anomalii care pot trece neobservate pentru părinți, așa că este bine să vii cu copilul la un control stomatologic de specialitate la fiecare 6 luni, pentru a preveni toate eventualele probleme.

Aparate dentare pentru copii și adolescenți

Odată ce au apărut dinții permanenți (de obicei la vârsta de 12 ani) pot fi folosite aceleași tipuri de aparate dentare ca la tratamentele pentru adulți – de la sistemele cu brackeți metalici, ceramici sau din zirconiu și până la sistemele Invisalign sau Spark.

Doctor Victor Suciu, medic stomatolog specialist în ortodonție, la Dental Elite, explică de ce trebuie să-ți duc copilul cât mai devreme la un control ortodontic: ”În primul rând, prevenirea afecțiunilor dento maxilare se poate face printr-un consult preventiv la vârsta de 3-4 ani a copilașului, în care se pot face procedurile de sigilare a dinților temporari. Sigilările pot preveni cariile și prin prevenirea cariilor, automat prevenim înghesuirea dinților permanenți. Un al dolilea consult ortodontic se poate face la vârsta de 8 – 9 ani, fiind în perioada prepubertală putem detecta anumite deficiențe de creștere ale oaselor maxilare, care pot apărea pe perioada pubertății”.       

Cum alegi corect aparatul dentar?

Medic stomatolog care arata spre un mulaj dentar cu apratat cu brackeți
Alegerea aparatului dentar se face doar împreună cu medicul stomatolog specialist în ortodonție
  1. Identificarea problemei este primul pas, iar aici numai medicul ortodont poate evalua complexitatea situației.
  2. Compararea opțiunilor disponibile. Dacă ai citit articolul nostru până aici, ai deja o idee despre fiecare tip de aparat dentar. Medicul îți va spune care sunt variantele potrivite, iar tu poți alege în cunoștință de cauză ținând cont de preferințele tale estetice, sensibilități, stil de viață și buget. Întreabă specialistul tot ce vrei să știi despre durata tratamentului, ce trebuie să faci, la ce rezultate să te aștepți etc. Fiecare detaliu contează.
  3. Alegerea medicului stomatolog. Dacă nu ești sigur că ai primit cele mai bune recomandări de tratament, cere o a doua opinie. În plus, trebuie să știi că pentru unele sisteme este nevoie nu doar ca medicul să aibă specializare în ortodonție, ci să fi urmat și un curs acreditat de producător, cum este în cazul unor sisteme de alignere invizibile, de exemplu Invisalign. 
  4. Importanța tehnologiei. Dincolo de calificările și abilitățile ortodontului, eficiența tratamentului ține și de tehnologiile folosite. De exemplu amprentarea digitală și scanarea intraorală 3D folosite la diagnosticare și la stabilirea planului de tratament au un grad mult mai mare de acuratețe decât metodele tradiționale, ceea ce va face ca dinții să se miște cu precizie spre poziția dorită, în timpul prevăzut. Altfel va fi nevoie de ajustări repetate, iar tratamentul se va prelungi.
  5. Costul total. Asigură-te că planul de tratament prevede toate costurile, pentru că dincolo de prețul aparatului mai există diverse proceduri medicale și costuri suplimentare față de evaluarea preliminară.
  6. Colaborarea ta cu medicul. Tratamentul tău va dura mai multe luni și ai nevoie ca de la consultația preliminară și până la obținerea rezultatelor dorite să colaborezi deschis cu medicul, să-l întrebi orice, să-ți explice orice detaliu, să-ți spună ce să faci pas cu pas. Este o relație de durată, care necesită empatie și încredere.

Aparatele dentare fixe reprezintă în majoritatea situațiilor cea mai accesibilă și eficientă soluție. Poți alege bracket-uri metalice (de tip steluțe) cu aplicare individuală pe fiecare dinte sau poți opta pentru cele din ceramică sau safir, ce prezintă o nuanță similară dinților. Pentru aceste aparate este nevoie de intervenția medicului ortodont în ceea ce privește ajustarea presiunii manifestate la nivelul dinților.

Din categoria aparatelor mobile fac parte gutierele și plăcile ortodontice cu croșete din sârmă pentru atașare. Acestea sunt indicate în cazul copiilor ce au vârste mici.

În funcție de complexitatea cazului și de dorințele pacientului, medicul ortodont va alege opțiunea potrivită pentru acesta. În vederea alinierii și corectării dinților, medicul va alege tratamentul corespunzător.

Doctor Victor Suciu, medic stomatolog specialist în ortodonție, la Dental Elite, explică diferențele dintre diverse tipuri de aparate și avantajele lor:

”Aparatele mobilizabile sau mobile – se folosesc în cazul copiilor, pentru terapia preventivă. Următoarele ar fi aparatele fixe auxiliare, care se folosesc la adolescenți. Ele au rolul de a conforma creșterea osoasă sau de a împiedica obiceiurile vicioase. În cele din urmă, se face aplicarea de aparate fixe poliagregate, bracket-urile, cum le cunoaște toată lumea. Acestea pot fi realizate din mai multe materiale: pot fi din metal, care sunt vizibile, sunt foarte fiabile și rezistente, tratamentul este mult mai rapid și sunt mai accesibile ca preț. Următoarele care se pot folosi sunt bracket-urile Safir (din ceramică). Este sunt mai costisitoare, mai fragile, iar tratamentul durează mai mult. Au avantajul că nu se văd, sunt mai estetice, având culoarea dintelui. O altă modalitate de tratament este prin alignere, care sunt gutiere transparente, ce se aplică și se pot scoate de pe arcadele dentare. Ele au avantajul că nu se văd. Se văd extrem de puțin și poate face igienizarea după îndepărtarea lor”.

Aparat dentar invizibil (transparent, mobil) vs aparat dentar clasic (cu brackeți)

Diferențele principale dintre aparatul dentar invizibil și cel clasic sunt în general legate de aspectul estetic, de ușurința cu care te poți spăla pe dinți, de restricții alimentare, eficiență, dar și de numărul vizitelor la dentist, pe care trebuie să le faci până când dinții tăi vor fi perfect aliniați:

Iată cum faci diferența între aparate. 

CaracteristicăAparat fix cu brackețiSpark Clear Aligners
VizibilitateVizibilAproape invizibil
IgienăNecesită periaj specialSe scot la periaj
AlimentațieRestricțiiFără restricții majore
ControaleLa 4–6 săptămâniMai rare
ConfortDisconfort inițial mai intensDisconfort redus

Deși din considerente de preț sau aspect ai putea alege un tratament sau altul vei lua decizia împreună cu medicul, după ce aceasta a efectuat consultul și a văzut exact situația danturii tale.

Aparat dentar Spark vs Invisalign

Atât Spark, cât și Invisalign sunt sisteme moderne de gutiere transparente care îți pot alinia dinții fără bracket-uri metalice vizibile. Ambele variante sunt detașabile, discrete și eficiente, însă există diferențe subtile în ceea ce privește materialul, nivelul de transparență și experiența de purtare. Alegerea potrivită pentru tine depinde de complexitatea cazului tău, de obiectivele estetice și de recomandarea medicului.

Spark este apreciat pentru claritatea ridicată a materialului și rezistența bună la pete, în timp ce Invisalign are o experiență îndelungată la nivel internațional și un ecosistem digital foarte bine dezvoltat pentru planificarea tratamentului. În ambele cazuri, tratamentul este personalizat, iar rezultatul depinde în mare măsură de consecvența cu care porți gutierele.

CaracteristicăSparkInvisalign
TransparențăMaterial foarte clar, estetică discretăTransparent, ușor mai vizibil în anumite lumini
Rezistență la peteRezistență crescută la colorareBună, dar poate căpăta ușoare nuanțe în timp
ConfortMargini fine, adaptare confortabilă la gingieConfort ridicat, design ergonomic
Planificare digitalăPlan 3D personalizat realizat împreună cu ortodontulPlanificare digitală avansată cu simulare detaliată a mișcărilor
Complexitatea cazurilorPotrivit pentru majoritatea cazurilor ușoare și mediiPotrivit inclusiv pentru cazuri mai complexe
Disciplină necesarăNecesită purtare 22 ore/ziNecesită purtare 22 ore/zi
Estetică în timpul tratamentuluiFoarte discretFoarte discret
PrețVariabil, în funcție de complexitateVariabil, în funcție de complexitate

Indiferent ce alegi, ambele opțiuni îți permit să mănânci fără restricții majore și să îți menții igiena orală mult mai ușor decât în cazul aparatului fix.

Cum se montează aparatul dentar?

Femeie cu aparat dentar, care zambeste, la dentist
Zâmbetul tău poate fi frumos și sănătos. Dinții drepți asigură un zâmbet frumos, dar mențin și sănătatea orală. Sursa: Freepik.com

Înainte de montarea aparatului dentar, este necesara efectuarea unor radiografii în vederea examinării structurii osoase și a stabilirii nivelului de presiune manifestat pe dinți. De asemenea, ținând cont de complexitatea cazului, se poate realiza o igienizare profesională sau chiar extracții dentare.  

Aplicarea exactă a depărtătorului de plastic nu implică durere, acest lucru ajutând la împiedicarea umezirii dinților cu salivă și la imposibilitatea lipirii bracket-urilor. În vederea lipirii acestora, se aplică un adeziv dentar sub acțiunea unei lămpi de fotopolimerizare pe fiecare dinte. Este esențial ca acest adeziv să prezinte o rezistență la  presiunile realizate asupra dinților, în vederea corectării poziției dinților. În clinica noastră folosim optragate-uri ca alternativă a depărtătorului de plastic, acestea având o componentă de cauciuc/ silicon, care oferă astfel pacientului o experiență plăcută în timpul manevrelor. 

La final, cu ajutorul bracket-urilor se inserează arcul metalic și flexibil, fixându-se mai bine pe dinți, generând în primele zile un disconfort. Legătura dintre arc și bracketi este efectuată cu ajutorul modulelor, acestea fiind elastice și așezate în maniera în care firul arcului este poziționat fix.

Primă săptămână de la aplicarea aparatului este considerată mai dificilă din cauza forței manifestate la nivelul dinților. De aceea se recomandă:

  • Consumul unor alimente moi, care să nu amplifice disconfortul;
  • Realizarea unei rutine speciale de îngrijire;
  • Analgezice (în situația unor dureri de cap) prescrise de medic;
  • Controlul regulat la medicul ortodont, în vederea observării evoluției tratamentului.

Etapele tratamentului ortodontic cu aparat invizibil

Tratamentul de îndreptare a dinților include mai multe etape generale:

  1. Consultația ortodontică și investigațiile necesare: fotografii, radiografie panoramică, teleradiografie de profil și scanare intraorală.
  2. Pe baza acestora medicul stabilește diagnosticul și planul de tratament personalizat
  3. Aplicarea aparatului 
  4. Controalele periodice pentru monitorizarea evoluției și igienizări
  5. Etapa post-tratament cand este necesar să porți o gutieră de contenție, pentru menținerea rezultatului.

Cum decurge tratamentul cu aparat dentar Spark

Este necesară o consultație, în care medicul află ce te nemulțumește la zâmbetul tău, face o verificare a contactelor dentare și la tipul de mușcătură. Ulterior, se fac investigațiile ortodontice:

  • fotografii ale feței și ale dinților
  • o radiografie panoramică
  • teleradiografia de profil
  • scanările intraorale ale arcadelor

Este nevoie de aceste analize pentru a stabili un diagnostic corect și pentru a planifica mai multe variante de tratament.

”Totul începe cu o simplă scanare intraorală, pe care medicul o va folosi ca să vă arate mișcările dentare de la prima, până la ultima ședință. Astfel, un avantaj este că puteți vedea încă de la început cum anume se vor mișca dinții și cum veți ajunge la finalul tratamentului”, arată Doctor Gabriela Vladu, medic stomatolog specialist în ortodonție, la Clinicile stomatologice Dental Elite.

După scanarea digitală și aprobarea planului, primești primele seturi de alignere. Acestea se schimbă conform indicațiilor medicului, iar controalele sunt programate la intervale mai mari. La final, se recomandă purtarea gutierei de contenție.

Cum decurge tratamentul cu aparat dentar clasic, cu brakeți – etape

În funcție de complexitatea situației tale, tratamentul poate avea mai multe sau mai puține etape. Tratamentul ortodontic cu aparat dentar clasic presupune următorii pași:

  1. Consultație preliminară pentru evaluarea complexității situației;
  2. Investigații imagistice (care variază în funcție de caz și de dotările clinicii, de la radiografie panoramică și tomografie computerizată la scanare intraorală, amprentare digitalizată etc.);
  3. Stabilirea planului de tratament (medicul ortodont îți va explica tot ce presupune; întreabă-l ce nu înțelegi sau crezi că lipsește și discută despre costurile incluse și care pot apărea suplimentar);
  4. Pregătirea danturii pentru montarea aparatului (de obicei detartraj, periaj profesional, tratament cu cu fluor pentru întărirea smalțului, eventual și alte proceduri – medicul îți va spune ce este necesar în cazul tău);
  5. Montarea aparatului dentar. În primele zile după activare poate apărea disconfort, care dispare progresiv.
  6. Consultații periodice, la 4-6 săptămâni, pentru evaluarea rezultatelor și ajustarea aparatului dentar. Medicul schimbă sau ajustează arcurile pentru a continua mișcarea dentară.
  7. Îndepărtarea aparatului dentar;
  8. (Dacă este cazul) – tratament pentru fixarea dinților pe poziții, de exemplu prin purtarea unor gutiere de retenție timp de câteva luni.

Cât costă un aparat dentar?

În majoritatea cazurilor, costul unui aparat dentar este stabilit în urma unei consultații, în care sunt discutate variantele potrivite de aparat, ținându-se cont de dorințele pacientului. 

La clinicile Dental Elite, în funcție de complexitatea cazului, se realizează un plan de tratament în care sunt avute în vedere toate procedurile necesare pentru a se obține rezultatul dorit.

Preț aparat dentar București, Voluntari

Alignere Spark (în funcție de complexitatea cazului)
de la 8220 lei până la 26960 lei
Aparat Ortodontic Fix Metalic/Arcadă
5620 lei
Aparat Ortodontic Fix Safir/Arcadă
5620 lei
Gutieră de Contenție
665 lei

Preț aparat dentar Brașov

Alignere Spark (în funcție de complexitatea cazului)
de la 8370 lei până la 27470 lei
Aparat Dentar Invisalign (Gutiere Transparente) - în funcție de complexitatea cazului
de la 10000 pana la 30220 lei
Aparat Ortodontic Fix Metalic/Arcadă
4265 lei
Aparat Ortodontic Fix Safir (Ceramic)/Arcadă
5620 lei
Activare Aparat Ortodontic Fix 1 Arcadă
170 lei
Activare Aparat Ortodontic Fix 2 Arcade
225 lei
Consultație Ortodonție
268 lei

Preț aparat dentar Ploiești, Buzău

Alignere Spark (în funcție de complexitatea cazului)
de la 7515 până la 23110 lei
Aparat Ortodontic Fix Metalic/Arcadă
3780 lei
Aparat Ortodontic Fix Safir/Arcadă
4725 lei
Gutieră de Contenție
570 lei

La prețul aparatului se adaugă costurile pentru consultația inițială, amprentarea dentară, pregătirea danturii pentru montarea aparatului, activarea aparatului dentar fix, controalele periodice și alte eventuale intervenții suplimentare. Pentru mai multe informații, vezi lista noastră de prețuri.

Ca să te ajutăm să începi tratamentul cât mai curând, astfel încât problemele să nu se agraveze, îți oferim opțiunea de plată în rate.

Reguli de igienă orală atunci când porți aparat dentar

În momentul purtării unui aparat dentar este nevoie de atenție asupra modului de îngrijire și totodată a alimentelor potrivite. Rutina de îngrijire a dinților durează mai mult în cazul purtării unui aparat dentar și trebuie realizată conform recomandărilor medicului ortodont.

Igiena dentară în cazul aparatului dentar cu brackeți

Vei folosi o periuță specială pe care medicul specialist în ortodonție ți-o va recomanda, numită periuță ortodontică. Periajul de dimineață și cel de seară trebuie să fie foarte riguroase. De mare ajutor sunt periuțele interdentare și dușul bucal deoarece favorizează eliminarea bacteriilor care pot forma placa bacteriană.  De asemenea, este indicată igienizarea profesională periodică, la 4 luni, în vederea minimizării riscului de apariție a cariilor sau a gingivitei.

Utilizarea periuței manuale și a periuței interdentare – FOTO&VIDEO

Doctor Gabriela Vladu, medic stomatolog specialist în ortodonție, la Dental Elite, explică și arată pas cu pas, cum se face igienizarea dinților cu ajutorul periuțelor manuale și interdentare:

”Cu periuța manuală punem deasupra bracket-ului și cu mișcări circulare spălăm astfel încât să atingem și gingia și partea de sus a dintelui. Iar pe partea inferioară, ne concentrăm să spălăm părțile interdentare și părțile inferioare ale bracket-ului. Tot prin mișcări circulare”.

Medic care arata cum se face periajul dentar in cazul aparatului dentar cu bracketi
Periajul dentar trebuie realizat dimineața și seara și reprezintă un pas esențial în igiena orală, atunci când porți aparat dentar

”Pe lângă asta, mai avem și periuța interdentară. Pe aceasta o folosim pe tot parcursul zilei, după fiecare masă. Se folosește între fiecare dinte, sub arc. O putem pune pe partea inferioară sau pe partea superioară a arcului. Iar pe lângă asta, trebuie să spălăm atât partea inferioară a bracket-ului, cât și partea superioară, cu mai mult accent între gingie și bracket. Pentru că aici se pune mai multă placă bacteriană”, arată medicul.

Medic care arată cum se foloseste periuta interdentara
Periuta interdentară te ajută să îndepărtezi resturile alimentare și placa bacteriană din spatele brackeților

Igiena orală în cazul aparatului dentar invizibil (gutiere transparente)

Igiena orală în timpul tratamentului cu gutiere transparente este mai ușor de realizat, deoarece alignerele sunt detașabile. Îți poți peria dinții normal, folosind periuța manuală sau electrică, ață dentară și duș bucal, fără obstacolele reprezentate de bracket-uri și arcuri. Este important să te speli pe dinți după fiecare masă, înainte de a reaplica gutierele, pentru a preveni acumularea plăcii bacteriene sub acestea.

La fel de importantă este curățarea corectă a gutierelor. Spală-le zilnic cu o periuță moale și apă călduță, evitând apa fierbinte care le poate deforma. Poți folosi și soluții speciale de curățare recomandate de medicul stomatolog specialist în ortodonție. Evită pasta de dinți abrazivă, deoarece poate zgâria materialul și poate face gutierele mai vizibile.

Chiar dacă tratamentul cu alignere reduce riscul de carii comparativ cu aparatul fix, controalele periodice și igienizările profesionale rămân esențiale. Mergi periodic la medic pentru monitorizarea sănătății gingiilor și a smalțului, astfel încât rezultatul final să fie stabil și sănătos.

Alimente permise și interzise atunci când porți aparat dentar

Alimentația are un rol important în protejarea aparatului dentar și în prevenirea complicațiilor. Alegerea alimentelor potrivite reduce riscul de dezlipire a bracket-urilor, disconfort sau apariția cariilor.

Alimente recomandate

În primele zile după montare sau activare, sunt indicate alimente moi, ușor de mestecat:

  • supe și creme de legume;
  • piureuri de cartofi sau legume;
  • paste bine fierte;
  • orez;
  • iaurt și brânzeturi moi;
  • ouă;
  • pește;
  • carne fragedă tăiată în bucăți mici;
  • fructe moi, precum bananele sau piersicile bine coapte.

Aceste alimente reduc presiunea asupra aparatului și facilitează adaptarea în primele zile.

Alimente de evitat

Pentru a preveni deteriorarea aparatului dentar, este recomandat să eviți:

  • alunele, nucile și semințele;
  • caramelele și bomboanele lipicioase;
  • guma de mestecat;
  • popcornul;
  • merele întregi sau morcovii cruzi consumați fără a fi tăiați în bucăți mici;
  • alimentele foarte dure sau crocante;
  • băuturile carbogazoase și dulciurile consumate frecvent.

Alimentele bogate în zahăr pot favoriza demineralizarea smalțului în jurul bracket-urilor, mai ales în condițiile unei igiene insuficiente.

În cazul alignerelor transparente, restricțiile alimentare sunt reduse, deoarece gutierele se îndepărtează în timpul meselor. Totuși, este esențial ca dinții să fie periați înainte de reaplicarea acestora pentru a preveni acumularea bacteriană sub gutieră.

Cum se întreține un aparat dentar?

În funcție de aparatul dentar ales, medicul ortodont curant îți va spune concret ce proceduri de întreținere sunt necesare.

În general, aparatele dentare fixe cu brackeți necesită folosirea unei periuțe de dinți speciale, a periuței interdentare, a unei paste de dinți cu fluor (pentru întărirea smalțului dentar) și a dușului (irigatorului) bucal. Alimentele dure, crocante sau foarte lipicioase trebuie evitate pe durata tratamentului.

Aparatele dentare invizibile cu gutiere detașabile (de tip Invisalign sau Spark) trebuie îndepărtate înainte de mese și de consumul de cafea, vin roșu sau băuturi care pot păta. Gutierele trebuie spălate cu o periuță de dinți cu peri moi și apă caldă în fiecare zi.

Pe durata tratamentului va fi nevoie să mergi periodic la control – lunar sau conform recomandărilor. Medicul ortodont curant va evalua dacă și când este nevoie de o ședință de igienizare (detartraj, air-flow și periaj profesional). De obicei este nevoie de igienizare la fiecare 3 luni de purtare a aparatului dentar.

Posibile riscuri ale purtării unui aparat dentar

Tratamentul cu aparat dentar are riscuri foarte reduse, însă poate duce la apariția unor probleme, cum ar fi:

  • Carii dentare – în jurul brackeților se pot aduna particule alimentare, care favorizează formarea plăcii bacteriene și apariția cariilor. De aceea este nevoie să acorzi o atenție deosebită igienei dentare pe durata tratamentului și să respecți indicațiile ortodontului curant.
  • Boli gingivale – unele aparate dentare pot produce iritații gingivale și sângerări, caz în care trebuie să-ți anunți medicul pentru prevenirea bolilor gingivale.
  • Sensibilitate dentară – în unele cazuri pacienții au o sensibilitate crescută la rece sau cald, mai ales în primele zile după activarea sau ajustarea aparatului dentar.
  • Disconfort și durere – este normal să apară în forme moderate la începutul tratamentului ortodontic, dar aceste neplăceri dispar după câteva zile.
  • Migrarea dinților după tratament – de obicei după terminarea tratamentului este necesară purtarea unui aparat de contenție pentru ca dinții să nu se deplaseze și să rămână în pozițiile lor corecte.
  • Demineralizarea smalțului – o problemă care poate fi prevenită cu succes prin asigurarea unei igiene orale corecte, conform indicațiilor medicului ortodont. Dacă prezinți risc crescut, specialistul îți poate recomanda tratamente speciale la cabinet.

La clinicile Dental Elite medicii ortodonți te vor informa din timp ce simptome sunt de așteptat și pe ce durată, îți vor recomanda produse (de exemplu ceară ortodontică pentru prevenirea iritațiilor sau analgezice pentru calmarea durerii)  și îți vor spune ce măsuri să iei pentru evitarea riscurilor. Iar dacă apare o problemă, trebuie doar să le spui și vor ști ce trebuie făcut.

Cum te pregătești pentru tratamentul ortodontic

Medicul ortodont îți va spune ce proceduri sunt necesare înainte de începerea tratamentului cu aparat dentar, în funcție de starea generală a cavității tale bucale.

De cele mai multe ori poate fi nevoie de:

  • verificarea plombelor și coroanelor, care trebuie înlocuite dacă sunt degradate;
  • verificarea dinților care au tratamente de canal, deoarece pot necesita măsuri de consolidare înainte ca aparatul să exercite presiune asupra lor;
  • igienizare profesională amănunțită pentru înlăturarea plăcii bacteriene și a tartrului;
  • întărirea smalțului dentar prin tratamente cu fluor.

În cazuri speciale poate fi necesară utilizarea unui disjunctor, adică a unui dispozitiv care lărgește arcada pentru a face loc dinților, sau extracția unui dinte care face imposibilă alinierea corectă a celorlalți.

Ca regulă generală, înainte de începerea tratamentului ortodontic cu orice tip de aparat dentar este nevoie ca toți dinții să se afle în stare bună și igienizarea orală să fie făcută amănunțit. Doar așa se pot preveni riscurile și se pot obține cele mai bune rezultate pe parcursul tratamentului.

Dacă ai nevoie de un tratament ortodontic, medicii noștri din București și Brașov îți stau la dispoziție. Programează-te la o consultație preliminară ca să afli ce soluții ți se potrivesc.

Concluzii

Aparatul dentar este soluția ideală pentru corectarea și îmbunătățirea poziției dinților, obținându-se rezultate surprinzătoare. Aplicarea aparatului dentar se realizează în urma unor consultații inițiale cu medicul ortodont, în care sunt discutate toate aspectele legate de acest proces și opțiunile potrivite pentru fiecare pacient.

Astfel, dacă ai nevoie de un tratament ortodontic eficient, echipa Dental Elite îți stă la dispoziție cu servicii stomatologice potrivite nevoilor și dorințelor tale.

Programează o consultație într-una dintre clinicile noastre: Dorobanți (București), AFI Cotroceni (București), Coresi (Brașov), Mihai Viteazul (Brașov), completand formularul de contact sau sunând la numărul de telefon 021 9323.

FAQ – întrebări frecvente despre aparat dentar

Este dureros tratamentul cu aparat dentar clasic?

Doctor Gabriela Vladu, medic stomatolog specialist în ortodonție: Ei bine, odată ce îl aplicăm nu simți nimic. Dar, durerea persistă undeva la o săptămână după montarea aparatului dentar, dar nu e continuă. Este strict doar atunci când mâncăm. Deci când avem presiune dentară o putem combate cu antialgice sau cu lichide reci. 

Este dureros tratamentul cu aparat dentar invizibil (transparent) Spark?

Este normal să simți un ușor disconfort. Acesta este un indicator că tratamentul cu gutierele Spark funcționează conform planului. Disconfortul pe care îl pot experimenta pacienții nu este constant și este mai redus decât în cazul unui aparat dentar clasic. 

Afectează aparatul dentar pronunția?

Doctor Gabriela Vladu, medic stomatolog specialist în ortodonție: Ei bine, nu. Pentru că brackeții se pun pe partea exterioară a dinților, iar vorbitul se face pe interior, pe cerul gurii.

Până la ce vârstă poți să-ți pui aparat dentar?

Doctor Victor Suciu, medic stomatolog specialist în ortodonție: Nu există nici o limită de vârstă la care se poate aplica aparatul. Bineînțeles, la copii este mai ușor și se poate modifica, într-o anumită măsură, creșterea oaselor. Dar asta nu înseamnă că la adulți nu putem aplica aparatul. Putem aplica, dar condiția necesară este ca igiena să fie foarte bună și să nu avem probleme parodontale.

Cât de des va trebuie să merg la medicul stomatolog după începerea tratamentului cu Spark?

Ca și în cazul celorlalte tratamente ortodontice, frecvența vizitelor depinde de fiecare pacient. Totuși, față de aparatele dentare convenționale, vizibile la medicul specialist în ortodonție vor fi mai reduse și se elimină ajustările periodice ale aparatului. Medicul îi poate oferi pacientului, încă de la început, mai mult gutiere.

Cât durează tratamentul cu aparat dentar?

În medie între 12 și 24 de luni, în funcție de complexitatea cazului.

Ce se întâmplă dacă nu port alignerele 22 de ore pe zi?

Tratamentul se poate prelungi, iar rezultatele pot fi afectate.

Este obligatorie purtarea gutierei de contenție?

Da. Fără contenție, dinții pot reveni parțial la poziția inițială.

Cât de des trebuie schimbate gutierele Spark?

De obicei, gutierele se schimbă la 1-2 săptămâni, în funcție de planificarea individualizată a fiecărui caz. 

Îmi pot scoate gutierele Spark pentru a mânca și a bea?

Va trebui să porți alignerele Spark pentru 22 de ore pe zi. Îți vei putea scoate aparatul dentar invizibil ca să mănânci, să bei și cânte te speli pe dinți. Nu este suficient să fie purtate doar noaptea. 

Cât durează tratamentul cu aparat dentar invizibil Spark?

Durata medie a unui tratament Spark este de 9 – 12 luni, dar pot exista situații când tratamentul durează doar câteva luni. 

Cât costă un tratament cu aparat dentar?

La clinica Dental Elite tratamentul cu aparat dentar fix începe de la 160 de lei pe arcadă, în timp ce pentru unul invizibil prețul începe de la 7.450 de lei

Ce preț are un aparat dentar invizibil în București?

În clinicile Dental Elite din București:
Spark: între 7.450 și 22.450 lei
Invisalign: între 8.900 și 26.900 lei

Ce preț are un aparat dentar invizibil în Brașov?

În clinicile Dental Elite din Brașov:
Spark: între 7.970 și 24.020 lei
Invisalign: între 9.520 și 28.780 lei

Pot face sport dacă port aparat dentar?

Da. Dar în cazul sporturilor de contact (fotbal, baschet, arte marțiale), este recomandată purtarea unei gutiere de protecție speciale pentru a preveni traumatismele.

Se poate dezlipi un bracket?

Da, mai ales dacă sunt consumate alimente dure sau lipicioase. În această situație, este important să contactezi medicul ortodont pentru reatașare.

Pot apărea pete pe dinți după tratament?

Petele apar în general din cauza igienei insuficiente în timpul purtării aparatului. O igienă riguroasă și controalele periodice reduc acest risc.

Se pot mișca dinții înapoi după îndepărtarea aparatului?

Da, dacă nu este purtată gutiera de contenție conform indicațiilor. Contenția este esențială pentru stabilizarea rezultatului.

Aparatul dentar poate afecta somnul?

În primele zile după montare poate exista un ușor disconfort, dar acesta dispare rapid.

Este nevoie de extracții înainte de aparat dentar?

În anumite cazuri, da. Medicul ortodont decide acest lucru în funcție de spațiul disponibil pe arcadă și de planul de tratament.

Cât timp pe zi trebuie purtat aparatul dentar mobil?

Alignerele Spark sau Invisalign trebuie purtate aproximativ 22 de ore pe zi pentru rezultate optime.

Cât durează perioada de adaptare?

De obicei, 5 – 7 zile după montarea aparatului sau după schimbarea alignerelor.

logo Google

Adaugă Dental Elite ca sursă preferată în Google, ca să vezi mai des articolele noastre. Sănătatea ta dentară merită informații corecte.

dental-elite-sursa-preferata-google

Click aici și bifează căsuța din dreapta.

Întreabă MEDICUL

Datele personale de contact nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare
RO
EN
FR

Caută...

Fă aici primul pas către un zâmbet larg