Dental Elite inaugurează clinica stomatologică din Voluntari și ajunge la 8 unități la nivel național. Rețeaua vizează 15–20 de clinici până la finalul lui 2028

Echipa la Dental Elite Voluntari, in fata clinicii
logo Google

Adaugă Dental Elite ca sursă preferată în Google

Cuprins

Dental Elite, brandul de clinici dentare care oferă servicii stomatologice premium și complete, anunță inaugurarea unei noi clinici în Voluntari, continuând planul de dezvoltare la nivel național. Noua unitate este cea de-a opta clinică din rețea și consolidează prezența Dental Elite în zona București–Ilfov, una dintre cele mai dinamice regiuni din România din punct de vedere demografic și economic.

Odată cu deschiderea clinicii din Voluntari, Dental Elite ajunge la o echipă de peste 140 de angajați și colaboratori, dintre care 105 personal medical și 37 de specialiști în funcții administrative și de suport. În prezent, peste 35.000 de pacienți au beneficiat de tratamentele stomatologice în clinicile stomatologice Dental Elite.

Voluntari, o alegere strategică pentru dezvoltarea rețelei de clinici dentare

Noua clinică Dental Elite din Voluntari oferă acces la toate specialitățile stomatologice, într-un model integrat care include servicii de stomatologie generală, implantologie, ortodonție, chirurgie, parodontologie, endodonție, estetică dentară și stomatologie pediatrică. Clinica dispune de radiologie 2D & 3D proprie și este dotată cu tehnologie digitală modernă pentru diagnostic și planificarea tratamentelor.

Decizia de a deschide o clinică în Voluntari vine în contextul dezvoltării accelerate a județului Ilfov, una dintre regiunile cu cea mai rapidă creștere a populației din Europa în ultimul deceniu.

”Voluntari este una dintre comunitățile care au crescut cel mai mult în ultimii 10 ani, odată cu dezvoltarea rezidențială din jurul Bucureștiului și cu apariția unui număr tot mai mare de familii tinere care au preferat să se mute la casă, în apropierea Bucureștiului. Vedem in aceasta comunitate o nevoie reală pentru servicii stomatologice complete, astfel incat comunitatea să beneficieze de același standard înalt de servicii stomatologice în proximitate, fără a se deplasa spre București.

Obiectivul nostru este ca pacienții să găsească în aceeași clinică toate specialitățile de care au nevoie, servicii de înaltă calitate și prețuri corecte, fără compromisuri și fără să fie nevoiți să caute soluții medicale în mai multe locuri”, declară Bogdan Ciucu, co-fondator Dental Elite.

Echipa medicală este formată și din medicii specialiști care activează deja în clinicile stomtologice Dental Elite din București, asigurând astfel continuitatea standardelor medicale și a experienței oferite pacienților. Prin inaugurarea noii unități, capacitatea totală a Dental Elite crește la 8 clinici, consolidând infrastructura operațională și medicală dezvoltată de Dental Elite în ultimii 2 ani.

Clinica se întinde pe 250 mp și face parte dintr-o investiție totală în valoare de peste 2 milioane de euro, direcționați în extinderea Dental Elite cu 3 clinici – la Ploiești, Buzău (ambele inaugurate deja în primăvara acestui an) și Voluntari.

Creștere prin dezvoltare sustenabilă și prin parteneriate strategice

Deschiderea clinicii din Voluntari face parte din strategia de dezvoltare pe termen lung a Dental Elite își propune să ajungă la 15–20 de clinici la nivel național până la finalul anului 2028, atât prin creștere organică, cât și prin achiziții și parteneriate.

”Ne propunem să continuăm extinderea la nivel național, dar într-un mod prudent și selectiv, pentru a putea sa ne asigurăm de aceleași standarde înalte de calitate a actului medical în orice nouă clinică Dental Elite.

Într-o piață stomatologică extraordinar de fragmentată cum e în România, credem că secretul nu este să crești repede, ci să crești sustenabil, pentru ca scalând eficient
pacienții să beneficieze de servicii stomatologice la cel mai bun preț posibil sau cum spunem noi, prețuri corecte și transparente.

Iar pentru asta este nevoie de o echipă medicală cu bine pregatită și focus pe excelență medicală, echipamente moderne și performante, dar și o echipă operațională puternică, de procese și protocoale bine puse la punct și de un nivel de digitalizare care se construiește in timp și se îmbunătățește continuu.

În acești ultimi doi ani am pus bazele acestei viitoare creșteri sustenabile prin investiții în zona operațională incluzand aducerea în echipă a catorva profesioniști cu experiență relevantă și dorința de a contribui la dezvoltarea Dental Elite, atât pe partea operațională, cât și ca și cultura organizationala.

De asemenea, pe parte medicala, am atras medici pasionați de excelența medicală și lucrul în echipă, cât și de principiile (patient first, We care more / grijă & empatie, transparență, corectitudine) cu care tratam pacienții Dental Elite.

Dorința noastră este construirea celui mai iubit brand de stomatologie din România. Vom continua să investim în dezvoltare, alături de parteneri care împărtășesc aceeași filozofie medicală și aceleași standarde de calitate, transparență și empatie pe care pacienții le asociază deja cu noi”, adaugă Bogdan Ciucu.

Pană la sfarsitul anului vom inaugura încă o clinică de specialitate tot în Voluntari, iar În următorii doi ani, compania are în plan investiții suplimentare în achiziții și parteneriate selective care să accelereze dezvoltarea Dental Elite și să faciliteze accesul la servicii stomatologice de calitate, la cele mai bune prețuri posibile, în cât mai multe comunități din țară.

O piață stomatologică în creștere și o nevoie încă insuficient acoperită

Potrivit estimărilor din industrie, piața serviciilor stomatologice din România va depăși 1.6-1.7 miliarde euro, în 2026.

Cu toate acestea, România rămâne printre țările europene cu cel mai redus număr de consultații stomatologice pe cap de locuitor, deși este țara cu cei mai mulți medici stomatologi pe cap de locuitor din Europa, după Grecia și țara cu cei mai mulți graduates medici stomatologi din Europe, iar accesul la servicii de calitate este inegal distribuit între marile centre urbane și restul țării.

În acest context, Dental Elite urmărește să contribuie la consolidarea pieței printr-un model bazat pe servicii multidisciplinare de stomatologie și radiologie, toate în același loc, tehnologie digitală avansată, prevenție, grijă și empatie față de pacient.

Despre Dental Elite

Dental Elite este un brand de clinici stomatologice ce oferă tratamente dentare complete și minim-invazive, prin servicii avansate de implantologie, protetică și estetică, ortodonție și stomatologie generală. Grupul numără, în prezent, 8 clinici la nivel național: în Brașov, București, Buzău, Ploiești și Voluntari.

Fondat în 2018, din experiența a două generații de medici stomatologi, Dental Elite practică o medicină de precizie, cu ajutorul unei echipe multidisciplinare de medici și a tehnologiei de avangardă. Până în prezent, medicii Dental Elite au inserat peste 20.000 de implanturi. Dental Elite are o echipă de peste 140 de profesioniști și a tratat până în prezent peste 35.000 de pacienți.

Pe lângă dorința de a reda zâmbetul și sănătatea orală a pacienților săi, adulți sau copii deopotrivă, Dental Elite se concentrează și pe a oferi o experiență medicală empatică și pozitivă, ce pune în centrul ei relația medic-pacient și confortul tuturor celor care le trec pragul.

logo Google

Adaugă Dental Elite ca sursă preferată în Google, ca să vezi mai des articolele noastre. Sănătatea ta dentară merită informații corecte.

dental-elite-sursa-preferata-google

Click aici și bifează căsuța din dreapta.

Întreabă MEDICUL

Datele personale de contact nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare
RO
EN
FR

Caută...

Fă aici primul pas către un zâmbet larg