Care este cea mai bună coroană dentară și cel mai bun material

Femeie la dentist dupa montare cele mai bune coroane dentare
Cel mai bun material pentru coroana dentară este cel care ți se potrivește în funcție de situația dentară, dar estetica și prețul sunt alți doi factori pe care să îi iei în calcul
logo Google

Adaugă Dental Elite ca sursă preferată în Google

Cuprins

Când medicul îți recomandă o lucrare protetică, prima întrebare este care sunt cele mai bune coroane dentare și din ce material merită să le alegi. Răspunsul nu este același pentru toți pacienții. Tipul lucrării necesare, localizarea ei, alte afecțiuni preexistente și prețul sunt factori de luat în seamă.

Ți-am pregătit un ghid cu materialele disponibile, cu durata lor de viață și cu datele clinice din spatele fiecăruia, ca să înțelegi ce înseamnă, concret, cea mai bună coroană dentară pentru situația ta.

Pe scurt despre cele mai bune coroane dentare

  • Cele mai bune coroane dentare pentru dinții din față sunt cele integral ceramice EMAX și cele din ceramică pe zirconiu.
  • Pentru molari, cea mai bună coroană dentară este cea din zirconiu monolitic, care suportă cel mai bine forțele de masticație.
  • Cel mai bun material pentru coroana dentară din punctul de vedere al esteticii este ceramica feldspatică, realizată manual, strat cu strat.
  • Coroanele EMAX și cele din zirconiu au cea mai lungă durată de viață, de 15 – 20 de ani.
  • Coroana metalo-ceramică este varianta cu cel mai bun raport calitate-preț, cu o durată de viață de 10 – 15 ani.
  • Datele clinice arată diferențe mici între materialele moderne la 5 ani, dar lucrările monolitice au un risc mai redus de ciobire.
  • Bruxismul, igiena orală și poziția dintelui influențează rezultatul la fel de mult ca materialul ales.

Care este cea mai bună coroană dentară și cum alegi

Nu există o singură coroană dentară bună pentru toți pacienții. Cea mai bună coroană dentară este cea potrivită pentru poziția dintelui, pentru forțele pe care le suportă și pentru așteptările tale estetice. În practică, alegerea se face în funcție de următoarele situații:

Coroane dentare din ceramica (portelan), pe o masa
Coroanele dentare din ceramică și zirconiu sunt printre cele mai populare opțiuni estetice

Cea mai bună coroană dentară pentru dinții din față

Coroana EMAX și cea din ceramică pe zirconiu. Ambele imită transluciditatea smalțului natural, iar zona frontală suportă forțe reduse, așa că estetica primează. Dacă vrei rezultatul cel mai apropiat de dintele natural, ceramica feldspatică este alegerea potrivită.

Cea mai bună coroană dentară pentru molari

Zirconiul monolitic. Zona laterală suportă cele mai mari forțe de masticație, iar aici rezistența contează mai mult decât transparența materialului. Coroana metalo-ceramică este a doua opțiune pentru molari, cu un cost mai mic.

Cea mai bună coroană dentară dacă ai bruxism

Zirconiul monolitic. Este cea mai rezistentă variantă la presiune constantă, pentru că nu are un strat de ceramică aplicat deasupra, care se poate ciobi. O gutieră de bruxism purtată noaptea protejează atât lucrarea, cât și dinții naturali.

Cea mai bună coroană dentară în raport cu prețul

Coroana metalo-ceramică. Costă mai puțin decât variantele integral ceramice și rezistă 10 – 15 ani. Dezavantajul apare în timp, când gingia se retrage și marginea metalică poate deveni vizibilă la linia gingivală.

Cel mai bun material pentru coroana dentară, potrivit studiilor clinice

O analiză publicată în 2026 a comparat procentul de lucrări încă funcționale după 5 ani: 98,5% pentru disilicatul de litiu monolitic, 97,3% pentru zirconiul stratificat cu ceramică, 97,1% pentru coroanele metalo-ceramice, 96,8% pentru zirconiul monolitic și 90,4% pentru ceramica feldspatică.

MaterialCoroane funcționale la 5 ani
Disilicat de litiu monolitic (EMAX)98,5%
Zirconiu stratificat cu ceramică97,3%
Metalo-ceramică97,1%
Zirconiu monolitic96,8%
Ceramică feldspatică90,4%
Coroana dentara pe masa
Coroanele dentare din ceramică EMAX îmbină estetica cu rezistența în timp

Două concluzii se desprind din aceste cifre. Prima: la 5 ani, diferența dintre materialele moderne este mică, iar distanța se accentuează pe termen lung. A doua: lucrările monolitice, realizate dintr-o singură bucată de material, au înregistrat semnificativ mai puține fracturi și ciobiri ale ceramicii față de variantele stratificate. De aceea, medicul recomandă adesea zirconiu monolitic pe molari, chiar dacă varianta stratificată arată mai natural. 

Pe termen lung, datele rămân bune. Un studiu care a urmărit coroane monolitice din disilicat de litiu aplicate pe dinți laterali a arătat că 80,1% dintre ele erau încă funcționale, după o perioadă medie de observație de 15,2 ani. Cu alte cuvinte, patru din cinci coroane erau încă funcționale după 15 ani. 

Ce materiale folosim la Dental Elite, pentru coroane dentare de calitate

Există mai multe tipuri de coroane dentare, din diverse materiale. Cu cât calitatea materialului este mai ridicată, cu atât coroana dentară va rezista mai mult timp și va arăta mai bine. Iată materialele pe care le utilizăm la Dental Elite pentru coroane dentare de calitate.

Metal și ceramică

Coroana metalo-ceramică este una dintre cele mai folosite variante de restaurare dentară. Are o bază metalică acoperită complet cu un strat de ceramică, ceea ce o face foarte rezistentă. Poate avea o durată de viață de 10-15 ani.

Ceramică (porțelan)

Coroanele din ceramică (porțelan) sunt apreciate pentru estetica lor naturală și transluciditatea apropiată de cea a dintelui real. Deoarece nu conțin metal, sunt complet biocompatibile și bine tolerate de țesuturile gingivale. Pot rezista timp de 10-15 ani.

Ceramică feldspatică  

Această variantă oferă cea mai bună estetică dintre toate tipurile de coroane. Fiecare piesă este realizată manual, strat cu strat, pentru a imita perfect transparența și textura unui dinte natural. Este o alegere premium, pentru lucrări cu cerințe estetice ridicate și are o durată de viață de 10-12 ani.

Ceramică EMAX

Coroanele EMAX sunt realizate din ceramică presată, un material de ultimă generație care oferă un echilibru ideal între estetică și rezistență. Reprezintă o alegere excelentă pentru pacienții care își doresc un zâmbet natural și durabil, cu o durată de viață de 15-20 de ani.

Zirconiu

Coroanele din zirconiu sunt recunoscute pentru durabilitatea lor excepțională. Nu conțin metal și au o nuanță naturală, apropiată de cea a dintelui natural. Pot rezista 15-20 de ani.

Ceramică pe zirconiu

Coroanele din ceramică pe zirconiu combină estetica ceramicii cu forța și stabilitatea oferite de zirconiu. Reprezintă una dintre cele mai echilibrate opțiuni și una dintre cele mai rezistente: 15-20 de ani.

”Materialul pentru coroanele dentare este decis de medic în funcție de situația clinică. Dacă pacientul are pretenții estetice foarte mari, să optăm pentru un material ceramic sau pentru zirconiu. Dacă pretențiile sunt mai reduse, putem opta și pentru metal ceramică. De asemenea, contează și întinderea lucrării protetice dacă avem lucrări solă sau dacă avem lucrări de amplitudine mai mare”, explică Dr. Monica Ardelean, medic stomtolog la Clinicile Dental Elite.

Ce influențează rezultatul, dincolo de material

Poziția dintelui contează la fel de mult ca materialul. Molarii și premolarii suportă forțe de masticație mult mai mari decât incisivii, așa că aceeași coroană rezistă, de regulă, mai mult pe un dinte frontal. În schimb, coroanele frontale sunt înlocuite uneori mai devreme din motive estetice, nu funcționale.

Calitatea execuției face diferența pe termen lung. O coroană adaptată corect la marginea gingivală nu lasă loc plăcii bacteriene să se acumuleze sub lucrare, iar amprenta digitală și fluxul CAD/CAM reduc erorile de adaptare. Starea dintelui îmbrăcat contează și ea. Un dinte devitalizat, cu pereți subțiri, susține coroana mai puțin bine decât unul cu structură păstrată, iar o gingie sănătoasă menține etanșeitatea la marginea lucrării.

Igiena orală este factorul pe care îl controlezi complet. O coroană dentară nu va face carie, dar dintele de sub ea și marginea gingivală din jur rămân vulnerabile. Fumatul favorizează depunerea de placă și afectarea gingiei, iar alimentele acide consumate frecvent atacă marginea de cimentare. Și în cazul implantului dentar, igiena este la fel de importantă. O curățare corectă și minuțioasă a dinților și gingiilor păstrează implantul de sub coroană protejat pe termen foarte lung.

Semne că o coroană dentară trebuie înlocuită

O coroană trebuie schimbată doar atunci când apar semne de uzură sau probleme la dintele de sub ea. Mergi la un control stomatologic dacă observi:

  • o linie închisă la culoare la marginea gingiei, în special la coroanele metalo-ceramice
  • gingie inflamată, roșie sau care sângerează în jurul coroanei
  • sensibilitate la cald și rece, apărută recent
  • mobilitatea coroanei la masticație
  • ciobituri, fisuri sau zone tocite pe suprafața coroanei
  • retracția gingivală, care expune marginea lucrării
  • un gust sau un miros neplăcut localizat în zona coroanei

Cum îi prelungești durata de viață

  • Periaj de două ori pe zi, cu o periuță cu peri moi, orientată și spre marginea gingivală
  • Ață dentară și duș bucal zilnic, pentru spațiul dintre coroană și dinții vecini
  • Apă de gură, ca supliment al periajului
  • Control stomatologic și igienizare profesională la fiecare 6 luni
  • Gutieră de bruxism, dacă scrâșnești dinții
  • Evită să spargi semințe, nuci sau bomboana cu dinții pe care ai coroane
  • Nu folosi dinții ca instrument, pentru deschis ambalaje sau sticle

Cât costă cele mai bune coroane dentare

Materialele de calitate costă mai mult, dar se înlocuiesc mai rar. O coroană din zirconiu sau EMAX are un preț inițial mai mare decât una metalo-ceramică, însă durata de viață mai lungă poate însemna un cost mai mic pe termen lung.

Poți compara prețurile pe fiecare oraș în care Dental Elite are clinici, în tabelele de mai jos.

Brașov

Coroană Ceramică pe Zirconiu
1800 lei
Coroană Ceramică presată EMAX
1800 lei
Coroană Metalo-Ceramică
1070 lei
Coroană Metalo-Ceramică pe Implant (include Bont Protetic)
1980 lei
Fațete Ceramice
1920 lei
Gutieră Bruxism (1 Arcadă)
400 lei
Lucrare Bredent BioHPP insurubata cu coroane zirconiu cu ceramica individuale
30000 lei
Lucrare BREDENT BIOHPP Înșurubată cu Coroane Metalo-Ceramice Individuale
29479 lei
Lucrare Fixă Ceramică pe Zirconiu FAST & FIXED BREDENT GERMANY
28355 lei
Lucrare Provizorie FAST & FIXED BREDENT
8025 lei
Proteză 4 Capse Implanturi cu Bară Schelet DODLER
9095 lei
Proteză Implanturi 2 Capse Simple
6475 lei
Proteză Implanturi 4 Capse cu Bară Metalică DODLER și Locatori
10750 lei
Proteză Implanturi 4 Capse Simple
7010 lei
Proteză pe Implanturi (include 4 Capse)
5940 lei
Proteză Scheletată cu Croșete Turnate
3740 lei
Proteză Parțială Dinți Compozit cu Croșete Estetice
2460 lei
Proteză Totală Acrilică
2140 lei

București și Voluntari

Consultație de Specialitate
235 lei
Coroană/Fațetă Integral Ceramică (Dinte/Implant) CEREC
2870 lei
Coroană Metalo-Ceramică (Dinte/Implant) LABORATOR
2205 lei
Coroană Zirconiu Monolitic/Ceramică Stratificată pe Zirconiu (Dinte/Implant) LABORATOR
2595 lei
Proteză Totală Acrilică
5515 lei

Ploiești și Buzău

Consultație de Specialitate
210 lei
Coroană/Fațetă Integral Ceramică (Dinte/Implant) CEREC
2100 lei
Coroană Metalo-Ceramică (Dinte/Implant) LABORATOR
1200 lei
Coroană Zirconiu Monolitic/Ceramică Stratificată pe Zirconiu (Dinte/Implant) LABORATOR
1990 lei
Proteză Totală Acrilică
4465 lei

FAQ – întrebări frecvente despre cele mai bune coroane dentare

Zirconiu sau EMAX, ce alegi?

EMAX pentru dinții din față, unde estetica este prioritară, și zirconiu pentru molari, unde contează rezistența. Ambele au o durată de viață estimată de 15 – 20 de ani.

Care este cel mai bun material pentru coroana dentară pe implant?

Zirconiul și ceramica pe zirconiu sunt cele mai folosite pe implant dentar, pentru că nu conțin metal și sunt bine tolerate de gingie. Materialul se alege la fel ca la un dinte natural, în funcție de poziția în arcadă.

Coroanele din zirconiu tocesc dinții opuși?

Zirconiul este un material dur, iar o suprafață lustruită corect reduce riscul de uzură a dinților antagoniști. Medicul verifică ocluzia la fiecare control și ajustează lucrarea, dacă este nevoie.

Care este cea mai bună coroană dentară pentru o punte dentară?

Ceramica pe zirconiu și zirconiul monolitic. Ambele suportă bine forțele distribuite pe mai mulți dinți și păstrează un aspect natural.

Se poate schimba o coroană veche cu una din alt material?

Da. O coroană ajunsă la finalul duratei ei de viață poate fi înlocuită cu una din alt material, atâta timp cât dintele îmbrăcat este sănătos. Medicul evaluează situația la un control și îți recomandă momentul potrivit.

Abonamente de prevenție, în Magazinul Dental Elite

Orice coroană dentară rezistă mai mult atunci când este susținută de controale regulate, care depistează din timp o problemă la dintele de dedesubt sau la gingia din jur. Poți vedea abonamentele de prevenție disponibile în Magazinul Dental Elite, gândite să acopere controalele periodice și tratamentele de bază de care ai nevoie pe parcursul unui an.

Programează o consultație la Dental Elite

La Dental Elite, medicul îți evaluează dantura, îți explică opțiunile potrivite pentru situația ta și îți construiește un plan de tratament personalizat, cu toate costurile clar explicate. 

Programează o consultație la cea mai apropiată clinică Dental Elite:

Bibliografie

logo Google

Adaugă Dental Elite ca sursă preferată în Google, ca să vezi mai des articolele noastre. Sănătatea ta dentară merită informații corecte.

dental-elite-sursa-preferata-google

Click aici și bifează căsuța din dreapta.

Întreabă MEDICUL

Datele personale de contact nu vor fi publicate. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare
RO
EN
FR

Caută...

Fă aici primul pas către un zâmbet larg