Dinti ficși Ploiești

Soluția cu dinți ficși (All-on-4, All-on-6 și All-on-8) în Ploiești se adresează pacienților care au pierdut mai mulți dinți sau chiar suferă de edentație totală (nu mai au deloc dinți) și care vor să scape de proteza dentară mobilă. Procedura este una de restaurare completă a danturii. Într-o singură ședință se aplică implanturile, împreună cu bonturile protetice (elemente care fac legătura între implantul proaspăt aplicat și viitoarea lucrare). După 24 de ore se pune lucrarea fixă provizorie, astfel beneficiezi de o reabilitare estetică, rapidă și funcțională.

Intervenția se realizează sub sedare, iar echipa care se ocupă de tratament are experiență în implantologie de două generații. Totul pornește de la o primă vizită la Clinicile Dental Elite din Ploiești, în care afli dacă acest tratament e potrivit pentru tine.

Cine poate beneficia de dinți ficși

barbat-femeie-dinti-ficsi
Reprezentare grafică a implantului Neodent cu suprafata Acqua

Avantajele serviciului dinți ficși Ploiești

De ce ne aleg pacienții noștri

35.000+

Pacienți fericiți

63

Experți medicali

41

Cabinete dentare moderne

20.000+

Implanturi inserate

4,9/5

din 3.000+ recenzii

Galerie foto -
Clinicile Dental Elite din Ploiești

Preț dinți ficși Ploiești

Implant Dentar All on 4 NeoArch by Straumann SI LUCRARE FIXA PROVIZORIE
3600 euro
Implant Dentar All on 6 NeoArch by Straumann SI LUCRARE FIXA PROVIZORIE
4600 euro
Implant Dentar Bredent SKY Fast & FIXED (4) SI LUCRARE FIXA PROVIZORIE
4600 euro
Implant Dentar Bredent SKY Fast & FIXED (6) SI LUCRARE FIXA PROVIZORIE
5600 euro
Implant Dentar All on 4 ProArch Straumann SI LUCRARE FIXA PROVIZORIE
5600 euro
Implant Dentar All on 6 ProArch Straumann SI LUCRARE FIXA PROVIZORIE
6900 euro

Calculează rata lunară

60 luni
Rata lunară
0 euro

Medici stomatologi cu specializare în dinți ficși, în Ploiești

FAQ - întrebări frecvente despre dinți ficși, în Ploiești

Cum aflu dacă dinții ficși sunt soluția potrivită pentru mine, în Ploiești?

La prima vizită la Clinicile Dental Elite din Ploiești, medicul evaluează starea danturii tale și stabilește dacă tratamentul cu dinți ficși este potrivit. Discutați împreună planul de tratament, data intervenției și celelalte detalii specifice cazului tău.

Proteza mobilă este o soluție clasică, cu rolul de a înlocui dinții pierduți, dar are un minus important la capitolul confort. Dantura fixă, în schimb, se ancorează pe implanturi sau pe dinți și oferă o stabilitate apropiată de cea a dinților naturali.

Revii la clinică la jumătate de an de la intervenție pentru realizarea lucrărilor protetice definitive, din zirconiu sau ceramică. Până atunci, porți lucrarea fixă provizorie, aplicată la 24 de ore de la intervenție.

Da, la Clinicile Dental Elite din Ploiești există posibilitatea de plată în rate. Dental Elite oferă mai multe soluții financiare și pachete adaptate oricărui tip de plan de tratament.

Articole despre dinți ficși

Contact
Dental Elite Ploiești

Sună-ne sau completează formularul de programare.

Call Center

021 9323

Program:

Luni – Miercuri: 08:00 – 16:00
Joi – Vineri: 13:00 – 21:00
Sâmbătă: Închis
Duminică: Închis

Ne trimiți datele și te vom contacta cât mai curând

This field is for validation purposes and should be left unchanged.

Adresa

Șoseaua Nordului nr. 1, Ploiești

Cum ajungi la clinică

Cartier Nord, în apropriere de piață, de McDonald’s și de Turkish Doner Grill.

Cu tramvaiul

Linii: 101, 102

Cu autocarul

Terminal Nord Găgeni
(la 7 min de mers pe jos)

RO
EN
FR

Caută...

Fă aici primul pas către un zâmbet larg