Fațetele dentare sunt asociate de multe ori doar cu un zâmbet alb și uniform. În realitate, ele sunt lucrări protetice care schimbă forma, culoarea și uneori funcția dinților. De aceea, decizia unui astfel de tratament trebuie luată după o evaluare completă a danturii și a mușcăturii.
În acest ghid îți spunem ce sunt fațetele dentare, când se recomandă și când nu sunt cea mai bună soluție. Trei medici din echipa Dental Elite îți explică greșelile care pot fisura fațetele, rolul fațetelor și de ce contează ordinea tratamentelor.
Pe scurt despre fațetele dentare
- Fațetele dentare sunt învelișuri subțiri, din ceramică sau compozit, lipite pe fața vizibilă a dinților.
- Ele pot corecta culoarea, forma și dimensiunea dinților, dar pot reface și o mușcătură funcțională la dinții tociți.
- Dacă dinții sunt foarte înghesuiți, de multe ori ai nevoie întâi de aparat dentar și abia apoi de fațete.
- Bruxismul, folosirea dinților ca unelte și lipsa controalelor sunt motive frecvente pentru care fațetele crapă.
- Fațetele puse peste o mușcătură incorectă suportă forțe inegale și au o durată de viață mai scurtă.
Ce sunt fațetele dentare
Fațetele dentare sunt straturi subțiri de material, lipite pe suprafața frontală a dinților. Ele acoperă partea vizibilă a dintelui și îi pot schimba culoarea, forma, lungimea sau poziția aparentă. Spre deosebire de o coroană dentară, fațeta nu îmbracă dintele pe toată suprafața, așa că medicul păstrează mai mult din structura naturală.
Pentru a face loc fațetei, medicul șlefuiește de obicei un strat foarte subțire de smalț, de ordinul zecimilor de milimetru. În unele cazuri, de exemplu la dinții mici sau cu spații între ei, fațetele se pot pune cu șlefuire minimă sau fără șlefuire. Medicul stabilește varianta potrivită după ce analizează dinții, gingiile și mușcătura.
Cele mai folosite materiale sunt ceramica și compozitul. Ceramica se lucrează în laborator, după o amprentă sau o scanare digitală, iar compozitul se poate modela direct în cabinet. Alegerea materialului depinde de situația dinților, de obiectivul estetic și de obiceiurile tale, de exemplu dacă scrâșnești din dinți. Iată care sunt diferențele dintre cele două tipuri de fațete.
| Criteriu | Fațete ceramice | Fațete din compozit |
|---|---|---|
| Unde se realizează | în laborator, după amprentă sau scanare | direct în cabinet, strat cu strat |
| Număr de vizite | de obicei două sau mai multe | de obicei una |
| Aspect | transparență apropiată de smalțul natural | aspect natural, cu luciu care se poate reface la control |
| Rezistența la pete | foarte bună | mai mică, se pot colora în timp |
| Reparare | se înlocuiește fațeta afectată | se poate repara de multe ori direct în cabinet |
Când se recomandă folosirea fațetelor dentare
Fațetele se recomandă atunci când dinții sunt sănătoși, dar au probleme de aspect pe care alte tratamente nu le pot corecta suficient. Un exemplu este colorația care nu dispare după albire. Fațetele pot închide și spații mici între dinți sau pot reface marginile ciobite.
Situațiile în care medicul poate recomanda fațete dentare sunt:
- dinți cu pete sau colorații care nu se îmbunătățesc prin albire profesională;
- dinți ciobiți, cu margini neregulate sau cu forme diferite;
- dinți prea mici sau prea scurți față de restul arcadei;
- spații mici între dinții frontali;
- dinți tociți, la care trebuie refăcută înălțimea pentru o mușcătură funcțională.
Există și situații în care fațetele nu sunt prima alegere. Dacă dinții sunt cariați sau gingiile sunt inflamate, medicul tratează mai întâi aceste probleme. Dacă dintele este foarte degradat sau devitalizat, o coroană îl protejează mai bine. Iar dacă dinții sunt foarte înghesuiți, îndreptarea dinților cu aparat dentar se face înainte de tratamentul cu fațete, așa cum explică mai jos medicii Dental Elite.
3 greșeli care strică fațetele, cu Dr. Mara Coșerariu
Fațetele dentare sunt rezistente, dar nu sunt indestructibile. Chiar și o lucrare făcută corect poate fisura dacă dinții sunt supuși zilnic unor forțe pe care nu au fost gândite să le suporte. Dr. Mara Coșerariu, medic stomatolog la Dental Elite, explică cele mai frecvente trei greșeli pe care le observă la pacienții cu fațete:
”Știai că fațetele dentare pot crăpa chiar dacă sunt bine puse? Iată trei motive frecvente pentru care se întâmplă asta:
- În primul rând, bruxismul. Dacă scrâșnești din dinți noaptea, presiunea constantă poate fisura fațetele, de aceea este necesară o gutieră de protecție.
- Un alt motiv este folosirea dinților ca unelte. Deschizi ambalaje sau mesteci bomboane dure? Ei bine, obiceiurile acestea pot pune presiune anormală pe fațete și le pot crăpa.
- Un alt motiv ar fi evitarea controalelor regulate. Fațetele au nevoie de controale periodice pentru a preveni fisuri sau dezlipiri.
Așadar, evită greșelile și mergi frecvent la medicul tău”.
Multe persoane nu știu că scrâșnesc din dinți, pentru că bruxismul apare mai ales în somn. Semnele pot fi durerea de maxilar la trezire, durerile de cap sau dinții tociți. Dacă medicul observă aceste semne înainte de tratament, îți recomandă o gutieră personalizată, pe care o porți noaptea ca să protejezi fațetele.
Fațetele dentare: doar estetică sau funcționalitate? – Dr. Bianca Deliu
Fațetele dentare sunt doar pentru aspect sau au și alt rol? Este una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc medicii la consultație. Dr. Bianca Deliu, medic stomatolog la Dental Elite, explică de ce fațetele nu țin doar de estetică:
”Mie mi se pare că există niște preconcepții legate de fațete. Ele într-adevăr au și rolul de a schimba zâmbetul, pentru că pot modifica culoarea și forma dinților, însă rolul lor principal este să asigure o mușcătură stabilă. De exemplu, dacă sunt pacienți cu dinți foarte abrazați, adică foarte tociți, ele au rolul de a duce la o ocluzie, adică la o mușcătură funcțională și pacientul poate mesteca cum trebuie. Dacă de exemplu dinții sunt foarte strâmbi, adică dacă sunt înghesuiri mari, de multe ori nu se pot pune fațete: întâi trebuie purtat un aparat dentar și după se pot pune fațetele”.
În cazul dinților tociți, de exemplu din cauza bruxismului sau a uzurii în timp, fațetele refac înălțimea pierdută. Astfel, dinții se întâlnesc din nou corect atunci când închizi gura, deci îți recapeți funcționalitatea danturii. În aceste cazuri, planul de tratament pornește de la mușcătură, iar estetica vine ca rezultat al unei funcții corecte.
Fațetele dentare se pot desprinde? – Dr. Gabriela Vladu
Un motiv frecvent pentru care fațetele se dezlipesc sau se fisurează este o mușcătură incorectă. Când dinții nu sunt aliniați, forțele masticatorii nu se distribuie uniform pe toată arcada. Dr. Gabriela Vladu, medic specialist în ortodonție la Dental Elite, explică de ce ordinea tratamentelor contează:
”Fațetele dentare se pot desprinde? Da, dacă optăm să le punem înainte de aparat dentar. Noi nu avem o mușcătură corectă și atunci de fiecare dată când noi închidem gura – ori că mâncăm, ori că vorbim – de fiecare dată sunt forțe inegale, forțe prea mari pe dinți care nu sunt poziționați corect în os, din cauză că n-am optat pentru un aparat dentar.
Deci da, odată ce noi punem fațete, acestea au un timp mult mai limitat decât dacă le-am pune după aparatul dentar”.
Pentru mulți adulți, tratamentul ortodontic de dinainte de fațete se poate face și cu alingnere transparente, care se văd foarte puțin. După alinierea dinților, medicul are nevoie de mai puțină șlefuire pentru fațete, iar lucrarea se sprijină pe o mușcătură echilibrată.
Cum îngrijești fațetele dentare ca să reziste cât mai mult
Fațetele nu se cariază, dar dintele de sub ele și gingia din jur au în continuare nevoie de îngrijire. Dacă la marginea fațetei se acumulează placă bacteriană, pot apărea carii sau inflamații ale gingiei. De aceea, igiena zilnică este la fel de importantă ca la dinții naturali.
Câteva obiceiuri ajută fațetele să își păstreze aspectul și rezistența:
- periază-ți dinții de două ori pe zi cu o periuță moale și o pastă neabrazivă;
- folosește zilnic ața dentară sau periuțele interdentare;
- nu deschide ambalaje cu dinții și evită să rozi obiecte tari, cum sunt pixurile sau gheața;
- poartă gutiera recomandată de medic, dacă scrâșnești din dinți;
- mergi la control și la igienizare profesională la intervalele stabilite cu medicul.
La fațetele din compozit, cafeaua, ceaiul negru, vinul roșu și fumatul pot închide culoarea în timp. Fațetele ceramice rezistă mai bine la pete, dar dinții naturali din jur se pot colora în continuare. La controalele periodice, medicul verifică marginile fațetelor, lustruiește suprafețele și observă din timp orice fisură.
FAQ – întrebări frecvente despre fațetele dentare
Doare montarea fațetelor dentare?
Șlefuirea și lipirea se fac de obicei cu anestezie locală, așa că de obicei nu simți durere în timpul procedurii. După montare, unii pacienți au o sensibilitate ușoară la rece pentru câteva zile.
Cât rezistă fațetele dentare?
Durata depinde de material, de mușcătură, de igienă și de obiceiuri precum bruxismul. Fațetele ceramice rezistă în general mai mult decât cele din compozit.
Se pot albi fațetele dentare?
Nu, fațetele nu își schimbă culoarea prin albire. Dacă vrei și albirea dinților naturali, acest pas trebuie făcut înainte de fațete, ca medicul să stabilească corect nuanța lucrării.
Pot pune fațete dacă am dinții strâmbi?
La înghesuiri mici, uneori da. La înghesuiri mari, de cele mai multe ori ai nevoie întâi de aparat dentar, apoi de fațete.
Pot pune fațete dacă scrâșnesc din dinți?
Da, în multe cazuri, dar medicul îți va recomanda o gutieră de protecție pentru noapte. Fără ea, riscul de fisurare a fațetelor crește.
Abonamente de prevenție, în Magazinul Dental Elite
Fațetele dentare au nevoie de controale și igienizări regulate, ca medicul să observe din timp orice fisură sau dezlipire. Poți vedea abonamentele de prevenție disponibile în Magazinul Dental Elite, gândite să acopere controalele periodice și tratamentele de bază de care ai nevoie pe parcursul unui an.
Programează o consultație la Dental Elite
La Dental Elite, medicul îți evaluează dantura, îți explică opțiunile potrivite pentru situația ta și îți construiește un plan de tratament personalizat, cu toate costurile clar explicate.
Programează o consultație la cea mai apropiată clinică Dental Elite:









